Ce previziuni înfricoșătoare a făcut Nostradamus pentru 2021. Foamete, furtuni solare, asteroizi, cutremure și cipuri în creier

Înspăimântătoare sunt previziunile lui Nostradamus pentru anul 2021, de parcă precedentul ar fi fost ”cumințel” și nu ne-ar fi izbit cu o pandemie care a luat aproape două milioane de vieți. Dar ce spune vestitul Nostradamus? Cipuri în creiere, dar și ce se va întâmpla cu omenirea după COVID-19. CANCAN.RO are detaliile.

Previziunile lui Nostradamus au îngrijorat generații întregi, mai ales că o bună parte dintre ele s-au dovedit adevărate. Nici pentru 2021 „veștile” nu sunt prea încurajatoare. Celebrul „profet” francez al secolului al XVI-lea este cel care a „văzut”, între altele, Revoluția de la 1789, cele două războaie mondiale, asasinarea președintelui american J.F. Kennedy ori atacurile de la 11 septembrie 2001.

Ce previziuni înfricoșătoare a făcut Nostradamus pentru 2021. Foamete, furtuni solare, asteroizi, cutremure și cipuri în creier

Anul 2021 se anunță, în viziunea celui mai cunoscut astrolog din lume, drept unul marcat de foamete, cutremure devastatoare, dar și furtuni solare. Iar una dintre previziuni ar vorbi nici mai mult, nici mai puțin decât despre implantarea cipurilor în creiere. CANCAN.RO vă prezintă, în detaliu, înfricoșătoarele profeții ale lui Michel de Nôtre-Dame pentru 2021.

„Poți vedea focul din cer, o scânteie lungă arzând? / Pe cer, vezi foc și o urmă lungă de scântei”, menționează el într-unul din catrenele sale. Acesta se poate referi la impactul unui meteorit asupra Pământului. NASA nu confirmă, dar nici nu infirmă aceste presupuneri, deși asigură că „niciun asteroid nu reprezintă un risc de impact asupra Pământului în următorii 100 de ani”. Până în prezent cel mai periculos asteroid este 2009FD, dar are mai puțin de 0,2% șanse să ne lovească planeta în anul 2185. (CITEȘTE ȘI: PREVIZIUNILE TERIFIANTE ALE LUI NOSTRADAMUS PENTRU 2018: ”LIDERUL BISERICII CATOLICE VA FI UCIS, IAR UN CUTREMUR PUTERNIC VA LOVI…”)

Cipuri în creierul soldaților?!

Celor care împărtășesc teoria conform căreia vaccinul va servi la implantarea unui cip cu ajutorul căruia putem fi monitorizați au ca suport această frază: „Noua lume va fi condusă de armată / Aproape izolat până aproape de țărm / Ajutor din partea elitei milaneze care se luptă / Ducele și-a lipsit ochii la Milano într-o cușcă de fier”. Se acreditează ideea că un cip va fi implantat în creierul soldaților, deși este un mesaj greu de descifrat. Este un text cu multiple interpretări. Există cei care susțin că se poate referi la o apocalipsă și care susțin că poate prezice și un simplu deces important. De asemenea, unii consideră că s-ar putea referi la COVID-19 în sine sau la orice dezastru natural.

Ce previziuni înfricoșătoare a făcut Nostradamus pentru 2021. Foamete, furtuni solare, asteroizi, cutremure și cipuri în creier

COVID-19 a creat o criză economică majoră care pentru mulți va fi dificil de depășit. Prin urmare, nu este dificil să credem această predicție a lui Nostradamus, în care sosirea unei foamete mondiale poate fi interpretată, deși se poate referi și la un război sau la orice altă mare criză. Predicția este următoarea: „După o mare angoasă pentru omenire, se pregătește una mai mare. Marele motor reînnoiește veacurile: ploaie, sânge, lapte, foame, oțel și ciumă ”. (NU RATA: CE A PROFEȚIT FAIMOSUL NOSTRADAMUS PENTRU 2019)

Astrologul prezice, de asemenea, o furtună solară, inclusiv schimbări climatice care fac deja ravagii pe Pământ cu topirea gheții de la poli: „Vom vedea cum apa crește și pământul cade sub ea”. „Puțini tineri: pentru început, pe jumătate morți. Murind din răutate, el îi va face pe ceilalți să strălucească și vor apărea mari rele într-un loc exaltat. Conceptele triste vor veni să le facă rău fiecăruia. Liturghie pentru a reuși. Părinți și mame morți de durere infinită, femeile în doliu, monstruosul pestilențial: Cel Mare să nu mai fie, întreaga lume să se termine”, este o altă scriere a sa.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Digi 24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan anunță că AUR nu va fi cooptat la guvernare și că interdicția sa va fi condiție obligatorie pentru viitorul premier desemnat. „O prezență AUR la guvernare ar afecta relația cu partenerii noștri”
Gandul.ro

Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!