Cele 3 cuvinte pe care i le-a șoptit la ureche Mirela Vaida lui Alex Gîlcă, la plecare. Valerie Lungu se bucurase după ce „prietena” ei fusese eliminată

Cele 3 cuvinte pe care i le-a șoptit la ureche Mirela Vaida lui Alex Gîlcă, la plecare. Valerie Lungu se bucurase după ce "prietena" ei fusese eliminată
Mirela Vaida și Oana Tomoioagă au fost eliminate de la Asia Express 2026/ sursă foto: scocial media

În ediția de marți, 10 noiembrie, a emisiunii Asia Express, Mirela Vaida și Oana Tomoioagă au fost eliminate din cursa pentru marea finală de pe Drumul Mătăsii. Valerie Lungu a fost singura care și-a manifestat bucuria, însă Mirela Vaida nu a ținut cont și i-a spus câteva cuvinte la ureche lui Alex Gîlcă. 

Mirela Vaida și Oana Tomoioagă au fost la un pas de a intra în cursa pentru marele premiu în valoare de 30.000 de euro. Semifinala a avut loc marți, 10 noiembrie, iar cele trei echipe au fost puse în fața unor misiuni și probe dificile. Cele două prietene au ajuns ultimele la Irina Fodor, astfel că soarta lor a depins de culoarea perlelor din cele două cufere pe care le aveau. Din păcate, una dintre cutii ascundea simbolul roșu al eliminării. La aflarea veștii, Valerie Lungu a fost singura concurentă care și-a manifestat vizibil bucuria pentru plecarea lor.

Mirela Vaida și Oana Tomoioagă au fost eliminate în semifinala Asia Express 2026/ sursă foto: captură video

Mirela și Oana au plecat din competiție extrem de mândre de reușita lor și cu un ușor sentiment de regret pentru momentele în care nu au dat totul pe trasee și în probe. În timp ce își luau rămas-bun de la finaliștii Asia Express 2026, Mirela Vaida și-a încurajat colegii și a avut un mesaj pentru Alex Gîlcă, soțul Valeriei Lungu, căruia i-a șoptit la ureche: „Bravo, bravo, bravo!”.

Momentul în care Mirela Vaida își ia rămas-bun de la Alex Gîlcă/ sursă foto: captură video

Înainte de a se retrage din careul Irinei Fodor, Mirela Vaida și Oana Tomoioagă au felicitat cele două echipe finaliste și au mărturisit că sunt extrem de mulțumite de parcursul lor pe Drumul Mătăsii, mai ales că și-au îndeplinit visul de a ajunge în Shanghai.

Mirela Vaida: „ Am primit cu demnitate răspunsul. Noi am fost pregătite pentru ambele variante. Trebuie să recunoaștem că nu au câștigat alții care nu meritau. Pentru noi a fost un drum extrem de frumos. Nu avem niciun regret. Doar că, sigur, ziua de mâine ar fi completat povestea întreagă. Dar suntem deja aici. Am făcut lucrurile astea, care cred că au fost cea mai mare nebunie din viața noastră”.

Oana Tomoioagă: „Asia Express a fost aventura vieții pentru toți, nebunia vieții, dar cred că a fost și o lecție de viață, o lecție în care am învățat lucruri despre noi, în primul rând. Multe lucruri pe care le-am pus în practică în fiecare țară în care am fost. Cred că lucrul cu care eu o să rămân, pe care îl știam și uite că încă o dată mi-am întărit ideea: fericirea stă în lucruri mici, pentru că în lucruri mici aici ne-am găsit cu toții fericirea”.

Ce mesaj a transmis Loredana Chivu după ce Mirela Vaida și Oana Tomoiagă au fost eliminate de la Asia Express

De ce au fost eliminate Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, de fapt? Ce s-a întâmplat în semifinala Asia Express

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu cât ar fi fost plătită Gabriella Barbu la „Insula iubirii” pentru scenele intime cu Marco! Bruneta a încasat o sumă uriașă
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Click.ro
Ce au descoperit doi vloggeri români în Venezuela: „Oamenii par resemnați”. Este a 99-a țară pe care o vizitează
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Digi24
Prima reacţie a jurnalistului Ovidiu Vanghele, după ce Nicușor Dan i-a interzis accesul la Cotroceni
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Gandul.ro
A doua zi de negocieri la Abu Dhabi: Rusia cere retragerea NATO din Europa de est. Zelenski: „Putin vrea un Yalta 2.0 ca să reînvie URSS”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi