Cezieni, locul unde fetele își expun zestrea pe gard. Sute de ii sunt agățate la porți, pe covoare oltenești și…

Sfârșitul lunii iunie aduce o sărbătoare inedită în județul Olt. La Cezieni, fetele își expun zestrea pe gard, să poată fi admirată de toți curioșii. În comuna care a fermecat-o și pe Principesa Brâncoveanu, bunicile îşi învată, dintotdeauna, nepoatele să coase. Sute de cămăşi tradiţionale  sunt expuse la Cezieni, la „Sărbătoarea iilor”, care, în acest an, a cuprins, din cauza pandemiei, numai expoziţii stradale pe gardurile şi porţile gospodăriilor din localitate. CANCAN.RO vă prezintă imagini și detalii unice.

Cu răbdare, pânza albă capătă culoare, în mâinile pricepute, după zeci de mii de împunsături de ac. La Cezieni, de ziua Sărbătorii iilor a fost inaugurată colecția etnografică a Olguței Alexandrina Filip, meșter popular în arta coaserii iilor și a țesutului.

Iile sunt întinse pe garduri la Cezieni, să le poată admira toată lumea

Iile sunt întinse pe garduri la Cezieni, să le poată admira toată lumea

O muncă sisifică, dar cu un rezultat excepțional pentru cultura noastră tradițională: obiecte din gospodăria țărănească, elemente de costum popular și neîntrecutele ii de Cezieni, specifice zonei etnografice a Romanațiului. (VEZI ȘI: OBICEIUL INEDIT DE PAȘTI DUPĂ CARE „PLÂNG” MARAMUREȘENII. „ESTE MODALITATEA DE A FACE EDUCAŢIE SEXUALĂ ȘI…”)

O sărbătoare care ține de 100 de ani

La nivel național, ia este sărbătorită, începând cu anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise”, de Sânziene. La Cezieni însă, ia a fost sărbătorită pentru prima dată acum 100 de ani, cea mai frumoasă fiind premiată cu grâne și alimente, la inițiativa Principesei Brâncoveanu. Prima ediție a sărbătorii de la Cezieni este consemnată în anul 1920, în a treia zi de Paște, când Principesa Brâncoveanu, stăpâna moșiei și a conacului din localitate, le-a premiat pe creatoarele celor mai frumoase ii.

Sărbătoarea iilor de la Cezieni, restrânsă din cauza pandemiei

Sărbătoarea iilor de la Cezieni, restrânsă din cauza pandemiei

În localitatea din Olt, fiecare femeie cunoaște tainele cusutului iei cu fir roșu, pe care timp de un an o ține în secret și o pregătește să fie cea mai frumoasă la hora satului și concursul local. (NU RATA: EL ESTE PRIMARUL CULTURIST! ȘI-A AMENAJAT SALĂ DE FORȚĂ ÎN PODUL CASEI ȘI…)

„Am premiat iile pe mai multe categorii şi am încurajat expunerea cât mai multor ii pentru că e un bun prilej ca, de data aceasta, să facem şi un inventar al lor, să ştim câte ii sunt la Cezieni şi de aceea vom acorda şi un premiu pentru cele mai multe ii expuse. Avem sigur în localitate peste 1.500 de ii, poate chiar 2.000 şi se cos în fiecare an”, a spus Dănuț Gușatu, primarul din Cezieni. (AFLĂ DE AICI: POVESTEA SINGURULUI CLUB DE ȚURCĂ)

Cum a apărut concursul pentru cea mai frumoasă ie

„Sărbătoarea iilor” de la Cezieni este o manifestare culturală care se desfăşoară în fiecare an, în a doua parte a lunii iunie. De iile de la Cezieni s-a auzit pentru prima dată în lume de la Elisabeta Brâncoveanu, la începutul secolului trecut. Principesa a venit atunci la conacul ei din localitate şi a rămas uimită de frumuseţea cămăşilor purtate de femeile din sat. A decis să încurajeze acest talent unic şi a lansat un concurs pentru cea mai frumoasă ie, competiţie care dăinuieşte şi astăzi. (VEZI AICI: JUCĂTOARELE DE OINĂ DIN INIMA BĂRĂGANULUI)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Click.ro
Nuntă de lux pentru Pescobar! Piscină în mijlocul sălii, decor spectaculos și imagini de la petrecerea cu sute de invitați
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!