Acasă » Vedete » Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e însărcinată în 4 luni!

Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e însărcinată în 4 luni!

De: Alina Drăgan 28/05/2024 | 16:52
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e însărcinată în 4 luni!

Roxana are numai motive de bucurie având în vedere că soțul ei a fost eliberat din închisoare, dar și faptul că urmează să devină mămică pentru prima oară. Soția fostului primar al Constanței și-a așteptat partenerul cu zâmbetul pe buze la ieșirea din închisoare și a făcut mai multe declarații despre sarcină. Deși toată atenție este ațintită acum asupra ei, puțini sunt cei care știu cine este și cu ce se ocupă Roxana Mihalache. 

Roxana Mihalache are o relație cu Radu Mazăre ce durează de mai bine de 15 ani, iar în anul 2019 cei doi și-au unit destinele și în mod oficial, prin cununia civilă ce a avut loc la Penitenciarul Rahova. Acum, cuplul este în culmea fericirii având în vedere că așteaptă ca un nou membru să apară în familia lor. Deși nu a vrut niciodată atenția reflectoarelor și nici nu s-a aflat în vizorul acestora, de-a lungul timpului Roxana a stat aproape de soțul ei atât din punct de vedere personal, cât și profesional.

(CITEȘTE ȘI: FOSTUL EDIL AL CONSTANȚEI A FOST ELIBERAT, IAR CANCAN.RO ARE IMAGINI CU SOȚIA LUI RADU MAZĂRE ÎNSĂRCINATĂ: ”SUNT FOARTE FERICITĂ!”)

Cine este și cu ce se ocupă Roxana Mihalache

Așa cum spuneam, Roxana Mihalache și Radu Mazăre formează un cuplu de mai bine de 15 ani, iar de-a lungul relației au avut parte de numeroase obstacole, pe care le-au depășit însă. Dacă în ultimii ani fostul edil din Constanța s-a aflat în spatele gratiilor, Roxana a fost destul de activă și s-a ocupat de mai multe afaceri, alături de sora ei.

Roxana Mihalache este fost model și designer de costume de carnaval, ea fiind cea care a creat senzație în perioada celebrelor carnavaluri pe care Radu Mazăre le organiza când era primarul Constanței. Deși s-a ferit de lumina refectoarelor, Roxana a intrat în centrul atenției după ce s-a aflat că ar avea ceva probleme cu cele două afaceri de care se ocupa împreună cu sora ei.

Mai exact, soția lui Radu Mazăre deținea o casă de modă, care, între timp, a fost închisă. De această afacere Roxana se ocupa împreună cu sora ei Florentina, însă cu timpul business-ul nu a mai avut succes, așa că surorile au decis să o închidă, potrivit replicaonline.ro. De asemenea, cele două surori mai aveau o afacere, o firmă specializată în „curățenia interioară a clădirilor”. Însă, nici această firmă nu s-a bucurat de prea mult succes și ar fi fost închisă.

Roxana Mihalache, soția lui Radu Mazăre

Roxana Mihalache, mămică pentru prima oară

Deși a trecut prin momente destul de grele, având în vederea situația soțului său, acum Roxana Mihalache este în culmea fericirii. Soțul ei a fost eliberat din închisoare, iar ea l-a așteptat cu zâmbetul pe buze în fața porților. Mai mult, blondina are și un alt motiv de bucurie, dezvăluind că este însărcinată. Aceasta urmează să fie mămică de băiețel și abia așteptă momentul în care o să își strângă copilul în brațe.

„Sunt foarte fericită evident, am primit vestea cu mare drag. Aștept să avem și noi o viață liniștită. A fost foarte greu. Am trecut printr-o perioadă foarte grea și destul de complicată să trăiești singură, dar eu sunt o persoană foarte puternică.

Știți cum e, cine are copii sau a fost însărcinată, emoțiile sunt mult mai puternice în momentul în care ești însărcinată, decât atunci când nu ești. Asta pot să spun acum. Primind această veste, evident că oricine și orice femeie își dorește să-și crească copilul lângă tată și să fie într-o familie fericită și într-un cămin fericit, complet, mamă și tată”, ne-a declarat soția lui Radu Mazăre.

De veștile cele mari se bucură și fostul edil al Constanței, care la ieșirea din închisoare a dezvăluit ce numa va purta băiețelul lui.

„Asta da, (n.r. despre faptul că va deveni tată) mă bucur în primul rând pentru soția mea care a fost lângă mine … Pe băiatul meu o să-l cheme Aris”, a dezvăluit Radu Mazăre, după ce a ieșit din închisoare.

(VEZI ȘI: FOSTUL EDIL AL CONSTANȚEI A FOST ELIBERAT! PRIMELE IMAGINI CU RADU MAZĂRE + CE A DECLARAT)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune și activează în presa online de patru ani. În prezent este redactor al publicației CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. Absolventă a Facultății de Comunicare citeste mai mult
Parteneri
O bunică româncă și nepotul ei dau BAC-ul la un liceu din Italia după ce au fost colegi de bancă
O bunică româncă și nepotul ei dau BAC-ul la un liceu din Italia după ce...
GALERIE FOTO. Mihaela Borcea, imagini îndrăznețe: și-a etalat bustul generos în costum de baie!
GALERIE FOTO. Mihaela Borcea, imagini îndrăznețe: și-a etalat bustul generos în costum de baie!
INCREDIBIL! De ce s-au despărțit, de fapt, Delia și Edi Iordănescu chiar înainte de nuntă
INCREDIBIL! De ce s-au despărțit, de fapt, Delia și Edi Iordănescu chiar înainte de nuntă
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur pentru o colosală construcție din beton și fier. Aceasta funcționează impecabil și astăzi
Ceaușescu a plătit 60 de tone de aur pur pentru o colosală construcție din beton...
Irina Columbeanu muncește la 17 ani pentru a-i trimite bani de azil tatălui ei, după ce fostul milionar a pierdut tot!
Irina Columbeanu muncește la 17 ani pentru a-i trimite bani de azil tatălui ei, după...
Mesajul emoționant pe care prințesa Kate l-a transmis soțului ei, prințul William, la împlinirea a 42 de ani
Mesajul emoționant pe care prințesa Kate l-a transmis soțului ei, prințul William, la împlinirea a...
VIDEO&FOTO Noi imagini cu Putin, Kim, doi căței, un cal și o limuzină. „Ce drăguți sunt, păcat că or să ne arunce în aer pe toți”
VIDEO&FOTO Noi imagini cu Putin, Kim, doi căței, un cal și o limuzină. „Ce drăguți...
Parbriz spart de piatră. RCA-ul acoperă un astfel de incident?
Parbriz spart de piatră. RCA-ul acoperă un astfel de incident?
Irinel Columbeanu și Irinuca, lacrimi de fericire! „Îți mulțumesc, tata!” Irinel Columbeanu a rămas fără cuvinte
Irinel Columbeanu și Irinuca, lacrimi de fericire! „Îți mulțumesc, tata!” Irinel Columbeanu a rămas fără...
A murit la 36 de ani în timp ce se afla în vacanță.
A murit la 36 de ani în timp ce se afla în vacanță. "Regina frumuseții",...
Cât a ajuns să coste un kilogram de brânză de oaie vândut de către familia Sterp? Mama Geta se laudă cu cel mai mic preț de pe piață: „Noi o dăm mult mai ieftin. E treabă multă.”
Cât a ajuns să coste un kilogram de brânză de oaie vândut de către familia...
Alex a murit pe loc, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren! Familia, în stare de șoc
Alex a murit pe loc, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită...
Schema prin care şoferii plătesc mai puţin pe poliţele RCA. Un şofer a primit ofertă de 2.300 de lei, faţă de cea de 3.450 de la broker
Schema prin care şoferii plătesc mai puţin pe poliţele RCA. Un şofer a primit ofertă...
BANCUL ZILEI. Niște canibali îl prind pe BULĂ: Plătești 100 de $, iei bătaie sau mănânci „rahat”? Tu alegi!
BANCUL ZILEI. Niște canibali îl prind pe BULĂ: Plătești 100 de $, iei bătaie sau...
Cum urmărești GRATIS meciul România – Belgia? Platformele unde vezi EURO 2024
Cum urmărești GRATIS meciul România – Belgia? Platformele unde vezi EURO 2024
Comori religioase RARE, găsite de arheologii din Ungaria!
Comori religioase RARE, găsite de arheologii din Ungaria!
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc: „Eu sunt fixist. Cum aș putea să aflu...”
De necrezut! Ce a spus Laurențiu Reghecampf despre trecutul amoros al iubitei lui, Corina Caciuc:...
Ce ingrediente să pui în cafeaua pe care o bei dimineața pentru a-ți reduce pofta de mâncare și de dulce pe parcursul zilei. Foarte mulți români le au în bucătărie
Ce ingrediente să pui în cafeaua pe care o bei dimineața pentru a-ți reduce pofta...
Șase zodii sunt favorizate de astre de pe 30 iunie până la finalul verii. Se întoarce roata norocului, bogății, relații noi și multe oportunități pentru acești nativi
Șase zodii sunt favorizate de astre de pe 30 iunie până la finalul verii. Se...
Îți anulează permisul de conducere. Legea care nu iartă șoferii din România
Îți anulează permisul de conducere. Legea care nu iartă șoferii din România
Alexandru Ciucu și Alina Sorescu, din nou împreună. Designerul a confirmat totul: „O să mergem în Italia”
Alexandru Ciucu și Alina Sorescu, din nou împreună. Designerul a confirmat totul: „O să mergem...
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
UEFA EURO 2024, disponibil acum gratuit
Wizz Air mută trei zboruri din Bucureşti pe Aeroportul Internaţional Băneasa
Wizz Air mută trei zboruri din Bucureşti pe Aeroportul Internaţional Băneasa
Nu te vom uita! Românii își iau adio de la MARELE ACTOR: Cu inima frântă!
Nu te vom uita! Românii își iau adio de la MARELE ACTOR: Cu inima frântă!
Marian Drăgulescu revine pe micile ecrane: „În mine se dă o adevărată luptă”
Marian Drăgulescu revine pe micile ecrane: „În mine se dă o adevărată luptă”
Ce spune forma PICIOARELOR despre personalitatea ta?
Ce spune forma PICIOARELOR despre personalitatea ta?
Ce a putut dezvălui cea mai cunoscută amantă din România despre milionarul român care şi-a înşelat soţia cu ea timp de 16 ani!
Ce a putut dezvălui cea mai cunoscută amantă din România despre milionarul român care şi-a...
Un rapper cunoscut din România a murit la doar 22 de ani, după ce a intrat cu mașina într-un TIR
Un rapper cunoscut din România a murit la doar 22 de ani, după ce a...
Weekend infernal: Temperaturile vor atinge valori record! Cod roșu de caniculă. Ce zone sunt vizate
Weekend infernal: Temperaturile vor atinge valori record! Cod roșu de caniculă. Ce zone sunt vizate
Gabriela Cristea nu mai suportă criticile din mediul online. Cum i-a răspuns prezentatoarea unei internaute care a jignit-o
Gabriela Cristea nu mai suportă criticile din mediul online. Cum i-a răspuns prezentatoarea unei internaute...
Satul din Statele Unite care se numește România. Are case părăsite și străzi fără asfalt, iar locuitorii n-au auzit în viața lor de țara noastră
Satul din Statele Unite care se numește România. Are case părăsite și străzi fără asfalt,...
Marius Șumudică, dezvăluire șoc! „Edi Iordănescu are ofertă de 5.000.000 de euro pe an! Degeaba spune că NU”
Marius Șumudică, dezvăluire șoc! „Edi Iordănescu are ofertă de 5.000.000 de euro pe an! Degeaba...
×