Un copil de șase ani s-a pierdut în pădure! Micuțul plecase la cules de ciuperci cu mama lui

Un copil de șase ani s-a pierdut în pădure! Micuțul plecase la cules de ciuperci cu mama lui

A fost dată alerta în Argeș, după ce o mamă a anunțat că fiul ei s-a pierdut în pădure. Autoritățile au demarat imediat căutările, iar cel mic a fost găsit după câteva ore.

Băiatul și mama au mers duminică într-o pădure de la marginea localității Bogați, Argeș, să culeagă ciuperci. Însă, cel mic s-a depărtat de mama sa și s-a rătăcit. (CITEȘTE ȘI: FOST CONCURENT ”CHEFI LA CUȚITE”, DE NEGĂSIT! MIHAI CSILLAG A DISPĂRUT DE 3 LUNI, IAR MAMA LUI A FĂCUT UN APEL DISPERAT PE FACEBOOK)

Când a văzut că fiul ei a dispărut femeia a cerut ajutor la 112. Polițiștii au intervenit și preț de câteva ore l-au căutat pe băiat. Din fericire, copilul a fost găsit la marginea unui drum forestier, teafăr. Băiatul a fost evaluat apoi de un echipaj SMURD.

 „Astăzi, 20 iunie a.c., în jurul orei 12.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Topoloveni au fost sesizaţi, de către o femeie din localitatea Bogaţi, despre faptul că fiul său, în vârstă de 6 ani, cu care se afla în pădurea din zona Morave, la cules de ciuperci, s-ar fi rătăcit. Imediat, au fost alcătuite echipe mixte de căutare, formate din poliţişti, jandarmi, pompieri şi voluntari, care au efectuat verificări în zona indicată”, au precizat polițiștii argeșeni.

(VEZI ȘI: UN TÂNĂR DE 34 DE ANI A DISPĂRUT DIN SPITAL! FAMILIA A ALERTAT AUTORITĂȚILE. L-AȚI VĂZUT?)

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!