Costin Craioveanu, soțul Mihaelei Cernea, solista de la Class, a făcut accident. Artista ar fi cerut ordin de restricție

Costin Craioveanu, soțul Mihaelei Cernea, solista de la Class, a făcut accident. Artista ar fi cerut ordin de restricție
Costin Craioveanu, un pictor apreciat

Costin Craioveanu, soțul Mihaelei Cernea, fosta solistă a trupei Class, a fost implicat într-un accident. Artista ar fi cerut ordin de restricție, după ce ar fi fost agresată chiar de partenerul ei. Accidentul a avut loc ieri, în jurul orei 10 dimineața, pe Carol Davila.

Costin Craioveanu, soțul Mihaelei Cernea, fosta solistă a trupei Class, a lovit două autoturisme parcate, în zona Carol Davila. Oamenii legii ajunși la fața locului l-au supus testului cu aparatul AlcoolTest, iar rezultat indicat a fost de 0.56 mg /l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus, ieri dimineață, la INML, pentru recoltare de probe.

”Ieri, în jurul orei 10.00, conducătorul unui autovehicul în vârstă de 46 de ani a intrat în coliziune cu două autovehicule parcate. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale. Persoana în cauză a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul indicat fiind de 0.56 mg /l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la sediul INML în vederea prelevării de mostre biologice. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile art. 336 alin.1 din Codul Penal”, transmit autoritățile.

Vezi și ADEVĂRUL DIN SPATELE „DIVORȚULUI” EX-SOLISTEI DE LA CLASS. „EA MI-A SPUS INIȚIAL CĂ NU AM CURAJ”

Mihaela Cernea, fostă componentă a trupei Class

Mihaela Cernea, soția lui Costin Craioveanu, ar fi cerut ordin de restricție

Mai mult decât atât, potrivit informațiilor apărute în Gândul.ro, pe numele pictorului există un ordin de restricție, după ce ar fi agresat-o fizic pe soția sa, Mihaela Cernea, fosta solistă a trupei Class.

Ordinul de restricție a fost emis în data de 20 ianuarie, iar, potrivit documentului, lui Costin Craioveanu nu i se permite să se apropie la mai mult de 200 de metri de soția lui. De asemenea, bărbatul este obligat, timp de trei luni, să facă psihoterapie la Centrul de Asistență al Agresorului din sectorul 5.

Sursă foto: arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!