Cum a făcut Ilie Năstase rost de un sfert de milion € pentru Bentley-ul dăruit soției. “Eu despre asta nu vreau să vorbesc”

Ioana și Ilie Năstase formează acum un cuplu fericit. Doar că, până în acest punct, cei doi s-au mai ”împuns” de câteva ori. Chiar și nunta a stat sub semnul întrebării, până în ultima clipă. Apoi, a apărut minunatul cadou pe care fostul numărul 1 din tenisul mondial i l-a făcut soției, un Bentley de 240.000 de euro. Iar CANCAN.RO a aflat și cu ce sacrificiu. Asta da poveste de dragoste!  

Un Bentley Continental GT Sport, în două uși, de-a dreptul spectaculos i-a făcut cadou Ilie Năstase soției sale mai tinere, Ioana, la scurt timp după ce oficiau cununia religioasă  la o mănăstire de la Techirghiol. Nu că frumoasa lui jumătate ar fi avut nevoie de o a șasea ”bijuterie” pe roți în garaj, dar adevărul e că asta a dat-o pe spate.

A renunțat la locuința din „Primăverii”?!

„De data aceasta, mașina e de la Ilie. Am primit cadou de la soțul meu o mașină pe care mi-o doream foarte mult. Acum două săptămâni, cineva a parcat în fața blocului un Bentley modelul acesta și am zis: «Wow, ce mașină frumoasă». Am fost imediat la reprezentanță și am luat-o pe loc. Mai am cinci mașini, diferite mărci, dar nu se compară cu aceasta. Este de vis”, avea să povestească Ioana Năstase.

Ilie Năstase i-a făcut cadou soției sale, Ioana, un Bentley de 240.000 de euro

Cum a reușit fostul tenismen să rezolve rapid o doleanță atât de costisitoare a soției sale? CANCAN.RO a aflat că Ilie Năstase a renunțat la locuința lui din ”Primăverii”, pe care a vândut-o. Și ar fi obținut peste jumătate de milion de euro, așa că o problemă cu banii nu a fost deloc. Unde mai pui că și-a găsit locul la Constanța, alături de Ioana, unde oricum în ultimii doi ani a stat tot mai mult. Iar pe timpul stării de urgență, și chiar după, cei doi s-au mutat, practic, în orașul de pe litoral.

Contactat de CANCAN.RO, Ilie Năstase a comentat scurt informația: ”Eu despre asta nu vreau să vorbesc. Da, mașina i-am luat-o, i-am făcut-o cadou!” (NU RATA: ILIE NĂSTASE, DIN NOU TĂTIC? MĂRTURISIRI ULUITOARE, ÎN DIRECT: ”AȘ VREA SĂ FAC O FETIȚĂ, SĂ O FACEM A DOUA SIMONA HALEP”)

Aproape de divorț chiar înaintea cununiei religioase!

Ioana Năstase avea să facă o dezvăluire uluitoare despre relația cu Ilie Năstase, care a stat sub semnul întrebării chiar înainte de cununia religioasă. Nici mai mult, nici mai puțin, cei doi au fost la un pas de divorț!

„Ultima oară eu am încercat să discut, dar am stat de vorbă o oră cu pereții. Apoi soțul meu și-a pus ochelarii și mi-a zis să închid ușa. Deși mi-aș fi dorit să comunice, să îmi dea un răspuns, nu a făcut-o. Din punctul meu de vedere, într-o relație, când nu mai există comunicare, încerci, dar, dacă nu se poate, asta e. Poate și trecutul lui e de vină.

Are mici traume. Tot respectul pentru soțul meu, niciodată nu voi da din casă, voi avea numai cuvinte de laudă la adresa lui. Dar, ca la fiecare, ne mai certăm, ne mai jignim. Eu consider că am fost un om corect față de el, l-am respectat foarte mult și îl voi respecta în continuare, indiferent de ce va fi, pentru că a făcut parte din viața mea. (CITEȘTE ȘI: IUBITA LUI ILIE NĂSTASE SE LAUDĂ CU BLANA DE VULPE FĂCUTĂ CADOU DE ”NASTY”! CÂT A COSTAT + CE ȘI-A TATUAT FOSTUL NUMĂR 1 MONDIAL ÎN TENIS)

Ilie Năstase și Ioana au fost la un pas să divorțeze, chiar înaintea cununiei religioase

El își dorește, dar e prea târziu acum, din punctul meu de vedere. Eu am încercat să îl fac fericit, așa cum n-a mai fost. Dar așa a fost să fie, toate au un rost în viață. Aș minți să spun că există iubire, există respect. Voi depune actele de divorț cât mai curând, deja m-am interesat”, spunea Ioana Năstase cu puțin timp înainte de cununia civilă care, la acea oră, era ca și anulată. Ilie Năstase reușea să o întoarcă din drum pe Ioana și, astfel, ajungeau în fața preotului, la mănăstirea din Techirghiol. Cu aproape un an în urmă, cei doi se căsătoreau civil.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare