Cum a reacționat Nadia Comăneci după ce a aflat verdictul TAS dat în cazul Simonei Halep. Mesajul transmis campioanei noastre

Cum a reacționat Nadia Comăneci după ce a aflat verdictul TAS dat în cazul Simonei Halep. Mesajul transmis campioanei noastre
Simona Halep și Nadia Comăneci / Foto: Facebook

Vestea că Simona Halep se întoarce pe terenul de tenis a făcut înconjurul lumii! Sportiva a primit verdict favorabil de la TAS, iar pedeapsa de 4 ani a scăzut la 9 luni. Așa că, românca poate reveni curând în sportul în care a făcut performanță, mai ales că a fost nevoită să stea departe de tenis timp de 17 luni până când s-a soluționat procesul. Printre cei care au felicitat-o pentru anunțul cel mare, făcut de cei de la ITIA, este și Nadia Comăneci. Ce mesaj public i-a transmis fosta mare gimnastă?

Nadia Comăneci a ținut să o felicite public pe Simona Halep pentru faptul că va reveni pe terenul de tenis cât mai repede. Fosta mare campioană la gimnastică a aflat, la fel ca toată lumea, de verdictul favorabil pe care cei de la TAS l-au dat în cazul româncei. Sportiva a fost nevoită să stea mai bine de un an departe de sportul de performanță pe care-l face de o viață întreagă. Cariera ei a fost afectată, iar luni la rând tenismena a luptat să-și demonstreze nevinovăția. Și iată că a reușit într-un final!

„Era şi timpul. Simona Halep este autorizată să revină pe teren după reducerea suspendării de patru ani pentru dopaj. Abia aştept să o revăd pe teren”, se arată în postarea făcută de Nadia Comăneci, pe rețelele de socializare.

CITEȘTE ȘI: PRESA INTERNAȚIONALĂ A REACȚIONAT IMEDIAT DUPĂ VERDICTUL DAT DE TAS ÎN FAVOAREA SIMONEI HALEP. CUM S-AU POZIȚIONAT STRĂINII ÎN CAZUL CARE A SCINDAT LUMEA

Simona Halep își poate relua oricând activitatea

„Pedeapsa” Simonei Halep a fost redusă de la 4 ani la 9 luni, însă pentru că tenismena a stat departe de teren timp de 17 luni, suspendarea ei dispare. Cei de la Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) au anunțat că românca se poate întoarce oricând la activitatea ei.

„În urma unei audieri care a avut loc în perioada 7-9 februarie 2024 la Lausanne (Elveția), comisia TAS a admis parțial apelul formulat de Halep împotriva unei sancțiuni disciplinare impuse de un tribunal independent în septembrie 2023, reducând perioada de ineligibilitate de la patru ani la nouă luni. Decizia de astăzi vine sub forma unei sumare, urmând ca decizia completă scrisă a juriului TAS să fie prezentată ulterior”, se arată într-un comunicat al ITIA.

CITEȘTE ȘI: MEDICUL LUI HALEP A OFERIT DETALII ÎN PREMIERĂ DESPRE CULISELE DOSARULUI DE LA TAS. CINE A INIȚIAT PROCEDURA MEDICALĂ CARE A DUS LA SUSPENDARE SIMONEI

„Jucătoarea este liberă să își reia activitatea începând cu data de astăzi, sub rezerva cerințelor privind data de intrare în anumite turnee”, au adăugat reprezentanții de la Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Patronul „Palazzo”, localul în care Ilie Bolojan și-a măritat ieri fiica cea mare, este milionar din contracte cu Primăria Oradea. Pe vremea când Bolojan conducea Consiliul Județean Bihor, Neag era consilier județean PNL
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!