Florin Petrescu a ajuns cunoscut după ce a jucat rolul lui Axinte în serialul-fenomen de comedie – Vacanța Mare. „Copilul” Leanei și al lui Costel a atras atenția telespectatorilor și a devenit unul dintre cei mai apreciați actori. În urmă cu ceva timp, artistul s-a retras din lumina reflectoarelor, însă continuă să încânte oamenii. Află, în articol, cu se ocupă acum comediantul.
Vacanța Mare a avut un adevărat succes. Mugur Mihăescu (Leana), Radu Pietreanu (Costel), Florin Petrescu (Axinte) și Mirela Stoian (Lila) au jucat rolurile unor personaje memorabile care sunt și acum celebre în toată țara.
Citește și: Amintiri din „Vacanța Mare”, cu Mugur Mihăescu: “Trebuie să mori în picioare!” + Relația cu foștii colegi
Florin Petrescu s-a retras din lumina reflectoarelor, însă a atras atenția oamenilor în urmă cu aproximativ patru ani, atunci când a scos o melodie cu Vulpița. Piesa a fost un real succes, mai ales după că tânăra era cunoscută în urma participării sale la emisiunea Acces Direct.
Ei bine, celebrul actor a renunțat la aparițiile televizate, însă și-a continuat cariera artistică. A devenit impresar pentru artiștii români și a organizat evenimente atât la noi în țară, cât și peste hotare. De asemenea, a lansat câteva piese, fiind invitat să cânte la nunți sau botezuri.
„Sunt singurul în țară care are peste 3000 de nunți cântate, n-a divorțat niciunul, deci am mână bună. Și eu sunt specialist în nunți. Când mă duc la țigani, o țigancă nu mi-a mai zis «domnul Axinte», mi-a zis «domnul Arsenie, bine ai venit la noi». Și le-am zis și eu «ce bine m-ați primi, așa oameni primitivi n-am mai văzut de mult», dar nu s-au prins.”, a declarat Florin Petrescu, în urmă cu ceva timp, pentru CANCAN.RO.
Florin Petrescu a mărturisit că nu va exista o revenire a serialului de comedie Vacanța Mare pentru că, acum, fiecare actor are propria sa viață. Totuși, „Axinte” a susținut că păstrează legătura cu unii dintre foștii săi colegi și se întâlnește des cu ei.
„Fiecare e cu treaba lui. Mugur a intrat în politică, e pe locul doi la AUR, cred că îl vedem europarlamentar, o să îi spunem Domnul Garcea sau Domnul Leana, să vezi ce ne ducem la Bruxelles după el! Eu sunt cu evenimentele, am peste 100 de primării și multe nunți la care cânt, iar Radu Pietreanu e pe stand-up, la toate barurile din țară.”, a mai spus Florin Petrescu.
Florin Petrescu se poate simți un om împlinit, având motive de bucurie și pe plan personal. Are o căsnicie fericită de peste două decenii cu soția sa, Carmen. De asemenea, cei doi au un împreună un băiat de 17 ani și sunt foarte mândri de el.