Cunoscutul milionar și fosta lui soție se “războiesc” în continuare pentru domiciliul copiilor. Ce câștigase, inițial, tatăl micuților

• Exclusiv

Anul 2020 îi va găsi tot pe “baricadele” instanțelor pe Silviu Prigoană și fosta lui soție, Adriana Bahmuțeanu! Și asta pentru că cei doi părinți nu au căzut la pace în “războiul” pe care îl duc pentru domiciliul copiilor. În plus, nici magistrații nu au ajuns la o concluzie finală de mai bine de cinci ani. CANCAN.RO vă prezintă detalii în exclusivitate despre acest nou episod dintre cei doi foști soți, care s-au căsătorit de cinci ori și tot de atâtea ori au divorțat.

În vârstă de 13 ani, Maximus și Eduard, care este mai mic cu trei ani decât fratele său, locuiesc în prezent la tatăl lor. Și, după cum a subliniat Adriana Bahmuțeanu într-un interviu acordat recent, decizia le aparține în totalitate celor doi frați. Inițial, la fond, tribunalul a decis stabilirea de domiciliu la Silviu Prigoana, așa cum a cerut afaceristul în instanță însă fosta soție a făcut apel.

Cauza a fost amânată până în februarie

“Obligă mama la plata în favoarea minorilor a unei pensii de întreținere în cotă de 1/3 din veniturile nete ale acesteia, dar nu mai puțin de 1/3 din salariul minim net pe economie, câte 1/6 pentru fiecare minor, cu începere de la data pronunțării prezentei hotărâri – 05.12.2019 și până la majoratul beneficiarilor. Respinge cererea privind schimbarea modalității de exercitare a autorității părintești, ca neîntemeiată”, se arată într-o hotărâre mai veche a judecătorilor.

Conform unor surse, în dosarul pentru domiciliul lui Maximus și al lui Eduard a fost dată o nouă amânare. Mai exact, pe 24 februarie 2021, zi în care Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană își vor juca alte “cărți”. Vedeta are dreptul să își ia băieții în reședința sa doar două weekenduri pe lună.

“Am vorbit cu copiii mei şi ei au ales să stea la tatăl lor, dintr-un motiv foarte practic. Eu stau într-un bloc, la trei camere, Silviu Prigoană stă la vilă, cu piscină, loc de joacă şi alte atracţii de nerefuzat pentru orice copil. I-am înţeles, pentru asta, fiindcă eu nu puteam să concurez din acest punct de vedere. Dar asta nu înseamnă că am fost neglijentă cu creşterea copiilor”, a mărturisit vedeta cu o tristețe în voce, relatează impact.ro.

Adriana Bahmuțeanu, alături de cei doi băieți pe care îi are din mariajul cu Silviu Prigoană. Eduard are 10 ani (în stânga mamei sale), iar Maximus este cu trei ani mai mare (în dreapta fostei prezentatoare) © Facebook

Adriana Bahmuțeanu, alături de cei doi băieți pe care îi are din mariajul cu Silviu Prigoană. Eduard are 10 ani (în stânga), iar Maximus este cu trei ani mai mare  © Facebook

(Nu rata: Adriana Bahmuțeanu o caracterizează dur pe Bianca Drăgușanu: “Îi plac doar smardoii”)

Silviu Prigoană a precizat în cadrul emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai” că el și Adriana Bahmuțeanu nu mai comunică verbal de cinci ani, totul realizându-se doar în scris.

Adriana Bahmuțeanu, mărturii despre copilăria lui Silviu Prigoană

“Personal, l-am iertat demult. E un om nefericit, care în copilărie a avut nişte probleme. Am auzit cu toţii că a declarat că mama lui îl bătea cu lingura când era mic. Important ar fi doar să ne gândim la copiii noştri, măcar în ceasul al doisprezecelea”, a declarat Adriana Bahmuţeanu în cadrul unui interviu, când s-a referit şi la prezența recentă a lui Silviu Prigoană  la emisiunea “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată la Kanal D.

(Află și: Pensia pe care o primește Silviu Prigoană este colosală, dar nu suficientă: „Aștept mărirea de 40% așa cum s-au lăudat guvernanții ca să ajung la…” )

Fosta prezentatoare și cunoscutul afacerist s-au căsătorit de cinci ori în perioada dintre 2003 – 2015; ei au doi băieți împreună: Maximus (13 ani) şi Eduard (10 ani).

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!