Adam Sandler este cunoscut pentru stilul său vestimentar neobișnuit, însă fiica actorului a dezvăluit că acesta are un obicei și mai ciudat atunci când merge la piscină. Sunny Sandler a povestit că tatăl său intră în apă cu șosetele în picioare, iar motivul pentru care face acest lucru este cât se poate de neașteptat.
Dezvăluirea a fost făcută de Sunny, în vârstă de 17 ani, în timpul unei apariții la „The Tonight Show Starring Jimmy Fallon”, unde își promova cel mai recent film, „Don’t Say Good Luck”. Actrița a povestit o serie de întâmplări din copilărie legate de tatăl său și de stilul vestimentar inconfundabil al acestuia, scrie PEOPLE.
Potrivit lui Sunny, Adam Sandler nu își scoate șosetele înainte să intre în apă pentru că îi este greu să se aplece și să ajungă la picioare.
Așa că actorul a găsit o soluție simplă: intră în piscină cu șosetele în picioare și le scoate abia după ce ajunge în apă. Dar povestea nu se termină aici.
Odată ajuns în piscină, Sandler își dă jos șosetele, le stoarce de apă și, potrivit fiicei sale, ajunge chiar să se joace cu ele, aruncându-le prin apă.
Povestea a stârnit reacția amuzată a lui Jimmy Fallon, care a părut să nu creadă că actorul chiar face acest lucru. Sunny a insistat însă că este un obicei real al tatălui său.
Fiica lui Adam Sandler a povestit și că ea și sora sa, Sadie, obișnuiau să își imite tatăl atunci când erau mici. Cele două își puneau haine largi asemănătoare celor purtate de actor, luau doze de suc și încercau să reproducă stilul său inconfundabil. La un moment dat, chiar au intrat în piscină îmbrăcate în acest fel, cu șosetele în picioare.
Stilul lui Adam Sandler a devenit, de altfel, atât de recognoscibil încât în ultimii ani a apărut și termenul „Sandlercore”, folosit pentru ținutele sale lejere, formate de obicei din tricouri largi, pantaloni scurți de baschet, șosete și pantofi sport. Actorul a explicat în trecut că nu acordă prea multă atenție hainelor pe care le poartă.
„Orice este în dulap, iau”, a spus Sandler într-un interviu despre stilul său.
CITEȘTE ȘI: