De ce l-a felicitat Robbie Williams pe Cezar Ouatu în italiană! Artistul a stârnit controverse

Publicat: 24/09/2018 | 10:01

Cezar Ouatu a uimit juriul de la X Factor Marea Britanie. Toți cei patru jurați, Simon Cowell, Robbie Williams, Ayda Williams şi Louis Tomlinson au fost impresionați până la lacrimi de prestația românului. Cu toate acestea, au fost mulți români care s-au arătat deranjați că Robbie Williams i-a vorbit lui Ouatu în italiană.

Cezar Ouatu le-a spus juraților că s-a născut în România, dar că a crescut în Italia. În momentul jurizării, Robbie Williams i-a spus câteva cuvinte în italiană. Acest aspect i-a deranjat pe mulți români, care s-au luat de Cezar Ouatu, criticându-l și acuzându-l că îi este rușine să fie român. Cu toate acestea, contratenorul a ținut să explice situația într-o emisiune tv, precizând că în niciun caz nu s-a dezis de România.

Cezar Ouatu: „Sunt din Ploiești!”

„Eu am spus că sunt româno-italian, am paşaport italian. Eu sunt din Ploieşti, dar am făcut Conservatorul la Milano. În această seară sunt aici, nu la Rai Uno. (…) Am plecat dintr-un cartier din Ploieşti şi am ajuns în Italia, unde am şi studiat. Am stat 18 ani în Italia şi în 2013 m-am reîntors să reprezint România la Eurovision şi atunci am decis să rămân aici”, a explicat Cezar Ouatu la „Sinteza Zilei”

Citește și...