De ce s-au despărțit Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp: ”S-a pierdut respectul față de familia tradițională”

De ce s-au dedsprățit Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele tuturor fanilor, iar acum artista a transmis un mesaj subtil.

S-au căsătorit, iar apoi au divorțat cu scandal. Motivul rupturii dintre cei doi ar fi fost faptul că artistul a călcat strâmb. După ce nimeni nu le mai dădea nicio șansă, Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au făcut, în toamna anului trecut, marele anunț al împăcării.

Câteva luni bune, relația celor doi a fost numai lapte și miere. Se afișau din nou împreună și păreau mai fericiți ca niciodată. Numai că… s-a rupt din nou lanțul de iubire și au ajuns să se despartă definitiv.

Întrebată de fani de ce relațiile nu mai funcționează în zilele noastre, Carmen de la Sălciua a transmis un mesaj subtil, ce-i drept, despre motivele care au dus la despărțirea de fostul ei soț.

”S-a pierdut respectul față de familia tradițională, pentru că această nouă lume virtuală în care trăim ne manipulează simțurile atât de tare încât nimic nu ne mulțumește. Trăim cu ideea că mereu se poate mai bine și sfârșim dezamăgiți! Cei care reușesc să se detașeze au cât de cât o viață normală și frumoasă”, a scris Carmen de la Sălciua pe Instagram.

Culiță Sterp s-a simțit trădat

Culiță Sterp a trecut peste despărțire, însă… a fost marcat din cauza trădării care a venit din partea celui mai bun prieten al său. (CITEȘTE ȘI: CARMEN DE LA SĂLCIUA, ACHIZIȚIE DE MII DE EURO! CE CADOU ȘI-A FĂCUT CÂNTĂREAȚA CU OCAZIA ZILEI DE NAȘTERE)

”M-am simțit trădat de cel mai bun prieten al meu, când a fost faza cu fosta mea nevastă. Ăla este un capitol închis și știe toată lumea, dar asa de prieteni, am mai simțit trădări, dar lucruri minore.

Asta a fost cea mai mare trădare, mai ales că a venit din partea unui prieten foarte bun de-al meu”, a spus Culiță Sterp la Antena Stars.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mihai Trăistariu a ținut post negru, cu apă chioară, după ce a muncit pe 60.000 de euro: „Am văzut moartea cu ochii!”
Click.ro
Mihai Trăistariu a ținut post negru, cu apă chioară, după ce a muncit pe 60.000 de euro: „Am văzut moartea cu ochii!”
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Digi 24
Piața Victoriei, sub asediu: imagini cu ce nu s-a văzut la TV din ciocnirile dintre protestatari și jandarmi
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Digi24
Mesajul lui Ilie Bolojan după violențele de la protestul ciobanilor din Capitală
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor.ro
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Nicușor Dan a anulat consultările pe care nu le-a convocat. Până la această oră, partidele nu au fost invitate la Cotroceni, deși președintele se angajase informal că va organiza miercuri consultări și va face o nouă desemnare de premier
Gandul.ro

VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!