Decizia luată de magistrați în cazul lui Vlad Băltățeanu! Ce se întâmplă cu presupusul criminal al Valentinei

Decizia luată de magistrați în cazul lui Vlad Băltățeanu! Ce se întâmplă cu presupusul criminal al Valentinei
Măsura arestului preventiv a fost prelungită prentu Vlad Bălțățeanu

Ancheta continuă în cazul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt. Recent, Tribunalul Vâlcea a decis prelungirea arestului preventiv pentru Vlad Bălțățeanu. Bărbatul este principalul suspect în acest caz. Deși multe dintre indicii îl incriminează, acesta își susține în continuare nevinovăția și spune că nu el este cel care a ucis-o pe Valentina.

Vlad Bălțățeanu este presupusul criminal al Valentinei. Acesta a părăsit teritoriul României înainte ca fapta să fie descoperită de autorități. După o săptămână de la descoperirea macabră, în data de 28 septembrie, bărbatul s-a prezentat singur la sediul Poliției din St. Gallen, Elveția. Iar în data de 6 octombrie a fost adus în România, unde a fost plasat în arest preventiv.

Decizia luată de magistrați în cazul lui Vlad Băltățeanu

Încă 30 de zile în arest preventiv pentru Vlad Bălțățeanu, bărbatul acuzat că a ucis-o pe Valentina, tânăra găsită într-o valiză, în râul Olt. Tribunalul Vâlcea a decis prelungirea măsurii preventive pentru bărbatul în vârstă de 30 de ani cercetat pentru omor, din localitatea Tomșani, județul Vâlcea.

Deși măsura arestului preventiv a fost prelungită, Vlad Băltățeanu refuză categoric să comunice cu anchetatorii. Acesta a invocat dreptul la tăcere și a spus că va vorbi doar în prezența unui avocat ales de el. Dar, până în prezent, potrivit declarațiilor inculpatului, niciun avocat nu a dorit să-i preia cazul.

Până acum, bărbatul ar fi recunoscut faptul că a băgat trupul neînsuflețit al Valentinei în valiza albastră și a aruncat-o ulterior în râul Olt. Mai mult, acesta ar mai fi spus că nu i-ar fi fost greu să facă acest lucru pentru că tânăra ar fi fost „mică și a încăput”.

Însă, deși își asumă aceste lucruri, Vlad Bălțățeanu susține în continuare că nu el este cel care a omorât-o pe Valentina. Bărbatul spune că între ei a existat un conflict și a lovit-o pe tânără cu o coadă de mătură. Dar lovitura nu a fost una care să îi poată cauza moartea.

Vlad Bălțățeanu mai susține că Valentina ar fi fost în viață atunci când el s-a culcat și că, de fapt, dimineața a găsit-o moartă în pat, lângă el. Mai mult, bărbatul ar fi revoltat și de faptul că unchiul lui, care se afla în casă la acel moment, nu este în atenția autorităților.

„Versiunea lui a fost că a lovit-o cu coada de mătură și că nu știe cum a murit, că el a găsit-o dimineața, moartă în pat lângă el. Mi-a spus că nu știe cum de e singurul care e investigat în chestia aceasta, pentru că au mai fost persoane de față (n.r. unchiul lui) și nu înțelege de ce nu există declarații. (…) S-a dus la somn și când s-a trezit era moartă, dar a spus că ea nu era moartă când s-a culcat el”, a declarat prietenul lui Vlad Bălțățeanu, în cadrul emisiunii „Viața fără filtru”.

 

CITEȘTE ȘI:

Ce a apărut la mormântul Valentinei, la o lună după ce s-a stins din viață. Ce scrie pe cruce

Al cui este ADN-ul găsit sub unghiile Valentinei, tânăra găsită într-o valiză pe râul Olt. Informații noi din anchetă

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video