Deși îi era dor să revină în circuitul WTA, Simona Halep a luat decizia finală și a refuzat să participe la turneu. „De acum încolo o să joc de plăcere”

Deși îi era dor să revină în circuitul WTA, Simona Halep a luat decizia finală și a refuzat să participe la turneu. „De acum încolo o să joc de plăcere”

Simona Halep a decis ce se va întâmpla în viitorul apropiat din cariera sa. Sportiva în vârstă de 32 de ani a dezvăluit, imediat după întoarcerea de la Miami Open, că nu ştie care va fi următoarea competiție la care va participa. Turneul din SUA a fost primul la care românca a participat după ridicarea suspendării de dopaj.

După ce s-a întors de la Miami Open, Simpna Halep a fost asaltată de jurnaliști pe aeroportul din Otopeni. Sportiva a vorbit despre ceea ce se va întâmpla de acum în colo în parcursul ei profesional. Cu toate că i-a fost oferit un wild card și pentru turneul de la Charleston, constănțeanca a ales să refuze invitația. Competiția din Carolina de Sud va începe la finalul acestei luni, dar românca noastră nu va participa.

„Charleston începe acum, foarte rapid, aşa că nu… o să rămân să mă antrenez în Bucureşti. O să încerc să îmi revin aici. Am discutat ceva (n.r. – despre participarea la turneele de la Stuttgart, Madrid şi Roma), dar încă nu s-a stabilit nimic. Îl aştept pe Carlos (n.r. Martinez), vreau să discut cu el înainte să iau o decizie”, a declarat Simona Halep, la întoarcerea în România.

Mai mult, fostul număr 1 mondial a dezvăluit că are încredere în forțele ei și va reveni cât de curând la turnee oficiale. Simona Halep a precizat că tot ceea ce va face de acum în colo va fi din plăcere, ținând cont că parcursul ei profesional se apropie de sfârșit.

„Sunt încrezătoare în mine, ca persoană, dar ca jucătoare de tenis mai am mult de muncit. O să fie greu să mă întorc acolo unde îmi doresc eu. Dar, ca persoană sunt mult mai bine. Nu am mai simţit presiunea turneului, a fost doar plăcerea să mă întorc.

Nu mai contează ce voi face de acum încolo, o să joc de plăcere. Nu ştiu cât voi mai juca. Dar am câştigat ceea ce trebuia să câştig şi ce era corect să câştig, iar asta mi-a dat încredere ca om”, a mai precizat sportiva în vârstă de 32 de ani.

Citește și: SIMONA HALEP A RENUNȚAT LA DIPLOMAȚIE ȘI A DISTRUS-O PE CAROLINE WOZNIACKI. „SĂ I SE TRADUCĂ DACĂ NU ÎNȚELEGE”

Simona Halep a fost înfrântă în primul meci după revenirea în WTA

În prima rundă a turneului WTA 1.000 de la Miami (Florida), Simona Halep a fost înfrântă de de spaniola Paula Badosa, cu 1-6, 6-4, 6-3. Acesta a fost meciul de revenire al româncei în circuitul profesionist după ce sancțiunea de dopaj i-a fost redusă de la 4 ani la 9 luni.

Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de 4 ani pentru dopaj, pe 12 septembrie 2023, de către Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

TAS a hotărât, pe data de 5 martie 2024, în unanimitate, că perioada de 4 ani de ineligibilitate impusă de tribunalul independent al ITF să fie redusă la 9 luni, începând cu data de 7 octombrie 2022 (data de la care a fost suspendată provizoriu), perioadă care a expirat pe 6 iulie 2023.

Citește și: SIMONA HALEP A FOST ANUNȚATĂ CĂ VISUL EI S-A SPULBERAT. REÎNTOARCEREA ÎN TURNEELE WTA NU A PUTUT ÎMPIEDICA DEZASTRUL

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Click.ro
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
PNL a absorbit oficial partidul lui Ludovic Orban. Ilie Bolojan: ”Bine ai revenit acasă”
Gandul.ro
PNL a absorbit oficial partidul lui Ludovic Orban. Ilie Bolojan: ”Bine ai revenit acasă”
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi