Diana Bart regretă transferul la Antena Stars? După plecarea Geaninei Ilieș, proaspăta prezentatoare nu își găseste locul în noul format

Se spune că cine rezistă pe piața media este cel care știe să se adapteze oricărui format, oricărei emisiuni și oricărei situații. Dar sunt anumite prezentatoare sau prezentatori care aleg să fie la cârma unor formate care, consideră ei, nu ar fi chiar avantajoase pentru ei. Este și cazul unei celebre vedete care a făcut o schimbare după 23 de ani. După ce a plecat din trustul care a consacrat-o și a semnat cu altul, acum sursele CANCAN.RO au aflat că nu ar fi chiar atât de mulțumită, dimpotrivă. Vedeta abia ce a fost mutată pe un alt format, poate, poate mai dă o șansă televiziunii. Avem detalii în exclusivitate!

La începutul acestui an, Diana Bart a semnat cu Antena Stars și a devenit co-prezentatoarea emisiunii X-tra Night Show. Alături de Andrei Ștefănescu, vedeta a preluat cârma emisiunii, iar șefii păreau mulțumiți de chimia dintre cei doi din cadrul emisiunii. Este de înțeles, căci vedeta a fost timp de 13 de ani prezentator în cadrul Prima Tv, iar experiența sa în televiziune depășește două decenii.

După plecarea Geaninei Ilieș, altă prezentatoare ar fi nemulțumită de format

După plecarea Geaninei Ilieș din cadrul Antena Stars, despre care v-am oferit detalii în exclusivitate aici, Diana Bart a fost cea care a înlocuit-o. Vedeta va prezenta, pe lângă emisiunea X-tra Night Show și jurnalul știrilor mondene de la Antena Stars. Se pare că șatenei îi priește mult mai bine un astfel de format, spun cei din apropiere, mai ales că aceleași surse ne-au dezvăluit că prezentatoarea nu ar fi fost atât de mulțumită de emisiunea pe care o prezintă alături de Andrei Ștefănescu.

Diana Bart ar dori să schimbe

Diana Bart ar dori să schimbe „tabăra”

Se pare că principalele nemulțumiri ar fi fost la adresa invitaților care nu s-ar preta la rangul ei. Diana pare că ar vrea să mai spele imaginea emisiunii, spun sursele, și să aducă invitați de renume, dar, din păcate aceștia nu ar face chiar audiența dorită de șefii trustului.

Vedeta prezintă formatul emisiunii X-tra Night Show alături de Andrei Ștefănescu

Vedeta prezintă formatul emisiunii X-tra Night Show alături de Andrei Ștefănescu

Așadar, Diana Bart, cel mai probabil, speră ca șefii să o păstreze doar în formatul de la orele 12.00 și să nu mai prezinte emisiunea de noapte. Rămâne de văzut dacă vedeta va reuși să-i convingă pe șefii ei să o păstreze doar la pupitrul știrilor sau dacă va rămâne și în formatul de noapte și va închide ochii la micile nemulțumiri. Având în vedere cât de puțin ofertantă este piața media în ultima perioadă, este posibil ca vedeta să facă un compromis.

CITEȘTE ȘI: Geanina Ilieș a plecat de la Antena Stars! Prezentatoarea TV schimbă tabăra după doi ani și e în negocieri cu PRO TV

ACCESEAZĂ ȘI: Transferul anului în televiziune! O prezentatoare celebră își caută job nou pe ascuns: „N-a suflat un cuvânt nimănui!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Click.ro
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Digi 24
Ce pensie ar putea primi românii care câștigă astăzi salariul mediu sau minim pe economie. Calculele unui analist economic
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
go4it.ro
Ofertă BF: Auchan vinde un TV TCL 4K de 165 cm mult sub eMAG și Flanco
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Moștenirea pe care a lăsat-o Bolojan României. O listă uriașă cu datorii, restanțe și amânări de plată de peste 40 de miliarde de lei. Adică aproape 2% din PIB. Cifrele dezastrului vin chiar de la ministrul de Finanțe
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi