Diana Dumitrescu, gravidă în cinci luni: ”Sper să duc sarcina până la termen!”

Diana Dumitrescu, gravidă în cinci luni: ”Sper să duc sarcina până la termen!”
Diana Dumitrescu, gravidă în cinci luni: ”Sper să duc sarcina până la termen!”

Invitată la ”Teo Show”, Diana Dumitrescu – viitoare mămică fericită, însărcinată în luna a cincea –  a vorbit deschis despre toate senzațiile pe care le trăiește ca viitoare mamă, accentuând asupra acestui moment extraordinar din viața fiecărei femei. Dar nu s-a ferit să aducă în discuție și momentele oarecum delicate.

Bineînțeles, nu lipsesc stările de nervozitate – sarcina își spune cuvântul -, iar vedeta a recunoscut că a trecut și prin momente ceva mai tensionate în relația cu… soțul. Mai mult, Diana a dat cărțile pe față și nu s-a ferit să spună că se simte ”ca un balon”.

”Mă simt ca un balon. Sunt în aproape cinci luni. Ultima oară când am fost la ecografie, mi-au spus că e copilul mult prea mare. E cu vreo două săptămâni mai mare. Sper să duc sarcina până la termen, să nu nasc prematur. E greu! Apasă foarte tare în anumite locuri, mă lovește destul de tare”. Pe de altă parte, Diana recunoaște că sarcina ”vine la pachet” și cu anumite interdicții.

Citește și: DIANA DUMITRESCU, MĂRTURISIRI DESPRE SARCINĂ: ”NU NE-AM BUCURAT PÂNĂ NU AM FĂCUT TESTUL DE SÂNGE”

”Nu prea mai am voie sa fac nimic. Mă aplec foarte greu. Nu am voie să mă plimb. Repaus cât se poate. O să mă duc la plajă. La umbră, sub umbrelă. La cafeaua de dimineață nu am putut să renunț. În rest, beau apă, suc. Am mai băut din când în când la cină și două degete de vin, mi-a zis doctorița că e ok”.

Diana Dumitrescu: ”Mă aplec foarte greu. Nu am voie să mă plimb”

Diana Dumitrescu și Alin Boroi s-au căsătorit anul trecut

Diana Dumitrescu (n.: 30 septembrie 1983 în Constanța) a devenit soția lui Alin Boroi în cadrul unei ceremonii care a avut loc în mare secret anul trecut. Vestea că au făcut nunta a fost dată de actriță pe 16 septembrie 2018. În toamna lui 2017, frumoasa vedetă a povestit în cadrul unui interviu cum a fost cerută în căsătorie: “Am fost cerută în căsătorie în iarnă. A căzut în genunchi şi mi-a zis: vrei să fii soţia mea? Am zis Da. Am fost foarte surprinsă. S-a întâmplat în ajun de Crăciun, când ne dădeam cadourile”.

Diana Dumitrescu se află la a doua căsătorie. În trecut, actrița, care este cunoscută publicului din țara noastră grație telenovelelor în care a jucat de-a lungul timpului, a fost căsătorită cu Ion Ducu.

Citește și: DIANA DUMITRESCU, STRIGĂT DE AJUTOR ÎN AL DOILEA TRIMESTRU DE SARCINĂ: ”DACĂ AVEȚI IDEI CUM SĂ…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!