După patru ore de căutări, salvamontiștii brașoveni au aflat că turistul în căutarea căruia porniseră era, de fapt, acasă

După patru ore de căutări, salvamontiștii brașoveni au aflat că turistul în căutarea căruia porniseră era, de fapt, acasă

Un turist a cărui dispariție fusese anunțată de către un prieten, le-a dat de furcă salvamontiștilor brașoveni. Aceștia au pornit în căutarea bărbatului dispărut, iar după patru ore de căutări în timpul nopții, salvatorii au fost anunțați că bărbatul era de fapt acasă.

Întreg incidentul a avut loc duminică seara când în jurul orei 22:00 salvamontiștii au fost anunțați de dispariția unui turist. Alerta a fost dată de un apropiat al bărbatului dispărut. (CITEȘTE ȘI: TREI TURIȘTI S-AU RĂTĂCIT PE MUNTE! SALVAMONTIȘTII ȘI JANDARMII DIN ALBA AU PLECAT ÎN CĂUTAREA LOR)

„O persoană a sunat la 112, anunțând faptul că prietenul său, cu care plecase pe munte, lipsește. Împreună au coborât de la Cabana Postăvaru, iar când au ajuns în zona stației inferioare a telescaunului Ruia, una dintre persoane a observat că și-a pierdut telefonul și a decis să se întoarcă în căutarea lui, urmând să se reîntâlnească în stațiune. Cel plecat după telefon nu a mai apărut însă”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Salvamont Poiana Brașov.

Pentru că era deja seara, iar temperatura scăzuse la -1 grad, salvatorii au plecat imediat în căutarea bărbatului.

„Ulterior, echipei s-au alăturat și un jandarm montan, un angajat din cadrul poliției și echipa suport a salvamontului. Căutările s-au întins pe durata a 4 ore, timp în care au fost „periate” mai multe trasee turistice și de bicicletă din zona”, se mai menționează în postare.

Echipajele l-au căutat pe turist mai bine de patru ore, în timpul nopții, pentru ca în cele din urmă să afle că bărbatul era deja acasă, în siguranță, de ceva timp.

(VEZI ȘI: ESTE DE NEGĂSIT! UN BĂRBAT S-A RĂTĂCIT ÎN MUNȚII BUCEGI. SALVAMONTIȘTII AU DEMARAT CĂUTĂRILE)

 

Sursa foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
go4it.ro
Nou ceas accesibil de la Timex, cu design elegant și retro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta