EA a fost marea iubire a lui Cătălin Botezatu. Designerul i-a fost amant timp de 7 ani: ”O iubesc în continuare”

Cătălin Botezatu își deschide sufletul într-un interviu CANCAN.RO

Se poate spune că designerul de modă Cătălin Botezatu (57 de ani) a frânt multe inimi la viața lui, însă a existat o singură femeie care i-a pus capac, pe care a iubit-o cu toată ființa și pentru care a fost în stare să își curme viața. Cine este, de fapt, celebrul fotomodel care i-a marcat trecutul amoros? 

Cătălin Botezatu recunoaște că s-a îndrăgostit de multe ori în viață, însă există o singură femeie pe care a iubit-o  extrem de mult. Este vorba despre Dana Opsitaru, una dintre cele mai frumoase femei și fotomodele din România – de la finalul anilor 1980. Deși era căsătorită și era cu 9 ani mai în vârstă ca designerul de modă, nimic nu a stat în calea fericirii lor.

Cătălin Botezatu, detalii uluitoare despre ritualul cu ayahuasca din Peru: ”Am trecut într-o altă lume!”

Cătălin Botezatu: ”Mi-am tăiat venele. Puteam să mor”

Frecventând aceleași cercuri și anturaje, cei doi s-au cunoscut în cadrul unei prezentări de modă, pe când Botezatu avea doar 19 ani. S-au revăzut câțiva ani mai târziu, designerul devenind amantul Danei Opsitaru. S-au iubit atât de intens încât modelul și-a părăsit soțul. S-au iubit timp de 7 ani, iar la final au decis să rămână în relații amiabile. Cei doi păstrează și acum legătura.

„Un săgetător se îndrăgostește mereu cu adevărat. Întotdeauna are impresia că e ultima iubire, dar mereu vine una nouă la fel de pasională. Săgetătorul face aceeași greșeală în fiecare relație, deși spune că nu va mai face. Am iubit-o cu adevărat și o iubesc în continuare într-un sertăraș pe Dana.

Ea înseamnă mai mult decât orice pentru mine. M-a sunat astăzi și m-a certat că nu am sunat-o mai des. Și-a pus o amprentă pozitivă pe bărbatul pe care îl privești acum. Am iubit multe femei și sper să se mai întâmple asta”, spunea Cătălin Botezatu în cadrul emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”.

Cătălin Botezatu și Dana Opsitaru/ sursă foto: social media

Cătălin Botezatu rupe tăcerea! Ce relație are cu copiii săi, de fapt: ”Asta e cel mai important!”

De altfel, designerul a dezvăluit că dragostea pentru Dana Opsitaru l-a dus în pragul disperării. Pentru a o convinge să petreacă noaptea de Crăciun alături de el, Cătălin Botezatu a încercat să o impresioneze într-un mod nu tocmai plăcut. A amenințat că se va sinucide, apoi și-a tăiat venele.

”Odată pentru Danna Opsitaru pe care o iubeam extraordinar de mult și cu care voiam să-mi petrec noaptea de Crăciun și nu înțelegeam de ce trebuie să stea cu soțul ei, fiind un puști. Și nu doar am amenințat-o, dar mi-am tăiat venele și nici nu erau telefoane mobile pe vremea aceea. Puteam să mor”, a mai spus Cătălin Botezatu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!