Elena Lasconi a divorțat după patru ani de tatăl fiicei sale, Oana. A trăit într-o sărăcie lucie în copilărie

Elena Lasconi a divorțat după patru ani de tatăl fiicei sale, Oana. A trăit într-o sărăcie lucie în copilărie
Elena Lasconi / Sursă foto: Facebook

În cadrul unui interviu, Elena Lasconi a povestit cele două drame majore prin care a trecut în viața sa: copilăria și divorțul. Cu greu a putut să-și deschidă sufletul să spună în ce condiții a trăit cât era copil și ce a pățit după ce credea că și-a găsit marea iubire. 

Vreme de mai bine de 25 de ani, a fost prezentatoare la PRO TV, dar în anul 2020 a decis să-și dea demisia, pentru a-și anunța intrarea în politică. În prezent, a revenit în atenția publică, odată cu scandalul în care a fost implicată cu fiica sa, Oana.

Elena Lasconi a lucrat la PRO TV

Elena Lasconi, despre copilăria sa

Fosta vedetă de la PRO TV a mărturisit că familia sa avea o condiție materială greu de îndurat. Chiar dacă și-a dorit să nu-și supere mama, Elena Lasconi a spus că una dintre marile sale lipsuri era chiar mâncarea:

„Sper să nu se supere mama pe mine. Am avut o copilărie în care am fost înconjurată de violenţă. (…) Mi-aduc aminte că tata a făcut rost la un moment dat de o pungă cu pulpe de pui într-un sac de sare. Din păcate, nu am putut să mâncăm pulpele fiindcă erau foarte sărate.

Până la 7 ani, am trăit într-o sărăcie mare. Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci fiindcă nu aveam ce să mâncăm. Ne spunea că pâinea o să ne ajute să facem sânge grupa zero şi să fim sănătoși”.

(CITEȘTE ȘI: Elena Lasconi, victima unui proxenet din Câmpulung Muscel: „Am făcut plângere penală”)

A divorțat după doar 4 ani de relație

În anul 1990, Elena Lasconi credea că și-a întâlnit marea iubire, dar avea să treacă printr-o nouă dramă. La doi ani de când s-a căsătorit, a devenit mamă pentru Oana, dar când fiica sa avea 2 ani, a ajuns la divorț. Despre motivele despărțirii care au avut loc acum aproape 30 de ani, jurnalista spunea:

„Cu mintea de acum, aș fi divorțat a doua zi sau nu m-aș fi căsătorit deloc. Pentru că de foarte multe ori, când veneau prieteni la noi în casă, chiar dacă era evident că eu știam multe, că aveam păreri pertinente, simțeam că el e… inginer și eu… nu. Știi? Eu nu am pus niciodată etichete oamenilor pentru câtă școală au. Dar am făcut facultate după divorț”.

(CITEȘTE ȘI: Elena Lasconi s-a retras de pe lista candidaților USR pentru europarlamentare! Scandalul cu fiica sa a fost decisiv)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Greșelile vestimentare ale Mirabelei Grădinaru, în America și în Cehia: „Elegantă, dar n-a nimerit mărimea!”
Click.ro
Greșelile vestimentare ale Mirabelei Grădinaru, în America și în Cehia: „Elegantă, dar n-a nimerit mărimea!”
Mărturia pilotului înjunghiat de copilot în timpul zborului FlyDubai: „Rănit, mi-am spus să mai fac un ultim efort”
Digi 24
Mărturia pilotului înjunghiat de copilot în timpul zborului FlyDubai: „Rănit, mi-am spus să mai fac un ultim efort”
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
Promotor.ro
Noul Hyundai Tucson a fost prezentat oficial și pentru piața europeană. Motoare hibride de până la 292 CP
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Prognoza meteo pentru luna octombrie. Hărțile detaliate cu temperaturi și precipitații, de la ANM
Gandul.ro
Prognoza meteo pentru luna octombrie. Hărțile detaliate cu temperaturi și precipitații, de la ANM
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!