Familia Iorgulescu, primele declarații după ce beizadeaua Mario a fost condamnată la 13 ani și 8 luni de închisoare: „Scandaluri și acuze!”

Pe 18 octombrie, Judecătorii Curții de Apel București l-au condamnat pe Mario Iorgulescu la 13 ani și 8 luni de închisoare. Decizia este definitivă și executorie, iar fiul președintelui LPF, fugit în Italia, a fost, deja, dat, în urmărire generală de Poliția Română. CANCAN.RO a obținut prima reacție a familiei ucigașului, dar are, totodată, și informații despre starea de sănătate a lui Gino Iorgulescu. Le prezentăm în exclusivitate.

Pe 7 septembrie 2019, Mario Iorgulescu a mers la un chef, într-o localitate de lângă Capitală. În jurul orei 03:00, după ce s-a certat cu fosta lui parteneră, fiul șefului LPF s-a urcat la volan și a demarat în trombă spre București. La un moment dat, când circula cu 143 km/h, tânărul a intrat pe contrasens și a izbit frontal un alt autoturism, condus de Dani Vicol, care a decedat pe loc. Doi copii au rămas orfani de tată. Mario Iorgulescu se afla sub influenţa cocainei şi avea o alcoolemie de 1,96 g/l.

Mario Iorgulescu este fugit în Italia

După producerea accidentului, ajutat de familie, Iorgulescu Jr. a fugit în Italia, unde a urmat mai multe tratamente, pe motiv că ar avea probleme psihice. A fost judecat în lipsă, iar magistrații l-au condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare cu executare. Doar că fiul președintelui LPF este de negăsit. De altfel, familia celui ucis este ferm convinsă că beizadeaua nu va face nici măcar o zi de închisoare (DECLARAȚII AICI).

Scandal la Parchet! Gino Iorgulescu a dat nas în nas cu părinții tânărului ucis de Mario: ”Criminalul e în libertate, băiatul meu putrezește în mormânt! ”. Decizia instantei Acum!

Mario Iorgulescu a fost condamnat la închisoare, dar tatăl lui îl susține în continuare

Prima reacție a familiei: „Scandaluri, acuze… Vă mulțumesc că…”

După sentință, CANCAN.RO a încercat, în repetate rânduri, să ia legătura cu Gino Iorgulescu, dar fără succes. Președintele LPF parcă ar fi dispărut de pe fața pământului. Am reușit, totuși, să obținem o declarație de la Vicențiu Iorgulescu, fratele lui Gino și, implicit, unchiul lui Mario. Probabil pentru a nu pune și mai multe paie pe foc, acesta a fost „zgârcit” cu vorbele, încercând să-și protejeze pe cât posibil nepotul fugar.

„Scandaluri, acuze… Vă mulțumesc că m-ați sunat. Nu am ce să declar. Nu știu…„, s-a limitat să spună unchiul lui Mario.

(VEZI AICI: „VICTIMA ERA DE 10 ORI MAI DROGATĂ DECÂT MARIO!” DECLARAȚII UIMITOARE ÎN APĂRAREA FIULUI LUI GINO IORGULESCU)

Întrebat ce reacție a avut șeful LPF când a aflat decizia magistraților, Vicențiu Iorgulescu a declarat scurt, cu o voce stinsă: „Lăsați-l în pace, vă rog frumos. Lăsați-l în pace!„.

Vicențiu Iorgulescu, unchiul lui Mario

Vicențiu Iorgulescu, unchiul lui Mario

(NU RATA: SCANDAL LA PARCHET! GINO IORGULESCU A DAT NAS ÎN NAS CU PĂRINȚII TÂNĂRULUI UCIS DE MARIO: ”CRIMINALUL E ÎN LIBERTATE, BĂIATUL MEU PUTREZEȘTE ÎN MORMÂNT! ”. DECIZIA INSTANȚEI ACUM!)

Gino Iorgulescu este sub tratament medical, are viața în pericol

Semn clar că Gino Iorgulescu afectat teribil de decizia finală a judecătorilor, care i-au trimis fiul după gratii pentru 13 ani și 8 luni. Totodată, potrivit surselor CANCAN.RO, președintele LPF ar fi plecat imediat în Italia la fiul lui, după ce magistrații au dat sentința în cazul lui Mario. În Peninsulă, fostul internațional român se află sub tratament medical și nu are voie să sufere emoții puternice după ce, în luna mai, a suferit un infarct, informație dezvăluită în exclusivitate de CANCAN.RO (DETALII AICI).

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Laura Bretan, câștigătoarea „Românii au talent” din 2016. Soprana româno-americană e de nerecunoscut
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Click.ro
Românul reținut după carambolul din Bulgaria ar fi fost erou în mijlocul tragediei. Ce a dezvăluit patronul său: „Este în șoc”
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Digi 24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
go4it.ro
Șurubelniță fără fir Parkside la Lidl: ofertă cu toc inclus la 69,99 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
LIVE VIDEO finala Asia Express 2026 | Lovitură de teatru: Cine a câștigat, de fapt, marele premiu de 30.000€ oferit de Antena 1
Gandul.ro
LIVE VIDEO finala Asia Express 2026 | Lovitură de teatru: Cine a câștigat, de fapt, marele premiu de 30.000€ oferit de Antena 1
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi