Familia Vanesei este devastată de când a aflat sentința primită de criminal. Apropiații studentei din Iași au făcut primele declarații! La câți ani a fost condamnat Ahmed Sami El Bourkadi? Vă prezentăm cele mai noi informații!
După ani de așteptare și durere, familia Vanesei a primit o sentință în cazul oribilei crime care le-a marcat viața. Marocanul care a ucis-o pe tânăra de 23 de ani și pe iubitul acesteia a fost condamnat la închisoare pe viață, însă acest verdict nu reușește să aline durerea celor rămași în urma acestei tragedii. Este important de precizat faptul că sentința nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea de Apel.
Criminalul, un tânăr pe nume Ahmed Sami El Bourkadi, student la Medicină în Iași, a fost acuzat de omor calificat după ce a ucis cu o brutalitate inimaginabilă atât pe Vanessa, cât și pe iubitul acesteia, un alt student. Se pare că în noaptea tragediei, un conflict legat de o fotografie a dus la explozie de furie din partea agresorului, care le-a aplicat celor doi tineri nu mai puțin de 50 de lovituri de cuțit.
Crima a avut loc în locuința pe care aceștia o închiriaseră, iar ancheta a arătat că în acea casă se organizau frecvent petreceri unde se consuma alcool și droguri. După ce și-a ucis victimele, criminalul a încercat să ascundă dovezile, arzând hainele pline de sânge și fugind împreună cu iubita sa la Roma, unde a fost capturat și extrădat. Bunica fetei ucise este devastată de durere!
„De acuma… faptu-i consumat. El mai vede lumina zilei, dar eu o mai văd pe nepoată? Cum a putut să spună că e nevinovat? Când totul a făcut el. Două suflete a luat şi casa afumată toată şi cum să… Doamne fereşte!”, mărturiseşte bunica fetei ucise, potrivit observatornews.ro.
Tatăl Vanesei a făcut declarații despre criminalul care i-a ucis cu brutalitate fiica. Bărbatul speră că tânărul va sta cât mai mult în spatele gratiilor pentru a plăti pentru fapta lui înfiorătoare. Familia studentei nu reușește să își găsească liniștea, iar gândul că nu o vor mai vedea vreodată este unul devastator.
„Şi la procese când am fost prezent, el era foarte pasiv n-avea nicio treabă. Nimic nu e suficient când iei viaţa unui om. La doi oameni, doi tineri care aveau un viitor în faţă. Mie copilul meu nu mi-l aduce nimeni înapoi. Măcar atat, măcar atât să rămână acolo închis”, ne spune tatăl tinerei.