Fiica lui Florin Salam a dat vestea cea mare. Betty s-a logodit și este însărcinată

Betty Salam s-a logodit și este însărcinată

Fericire mare în familia lui Florin Salam! Fiica manelistului pășește într-o nouă etapă a vieții sale. Chiar de ziua sa de naștere a fost cerută de soție. Bucuria este și mai mare, Betty Salam și Roberto anunțând și că urmează să devină părinți. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului.

După divorțul de Cătălin Vișănescu, ce a avut loc anul trecut în luna iulie, Betty Salam a fost destul de aspru criticată. Cele mai multe critici au avut în centru relația acesteia cu fiul său. Însă, fiica lui Florin Salam le-a închis rapid gura cârcotașilor, iar mai apoi și-a văzut de viață.

Aceasta și-a găsit fericirea în brațele lui Roberto, omul de bază al tatălui său. Deși relația lor nu a fost privită cu ochi buni la început, cei doi au demonstrat că se iubesc, iar acum se pare că sunt gata să treacă la nivelul următor și vor să își întemeieze o familie în adevăratul sens al cuvântului.

Betty Salam s-a logodit și este însărcinată

Astăzi, 28 august, Betty Salam își aniversează ziua de naștere, însă surprizele pentru ea au început încă de seara trecută. Aceasta a fost sărbătorită în avans, iar Roberto a decis să îi facă un cadou special.

Mai exact, mâna dreaptă a lui Florin Salam și-a declarat dragostea și a cerut-o în căsătorie pe Betty. Momentul a fost unul special și a fost anunțat cu fast și în mediul online.

„La mulți ani, dragostea mea! Nevasta mea bună și cea mai frumoasă din lume! Te iubesc cel mai multtt. Abia așteptam acest moment să te cer de nevastă!”, a scris Roberto, în mediul online, dezvăluind pasul mare pe care l-a făcut.

Betty Salam s-a logodit /Foto: Instagram

Însă, surprizele nu se opresc aici. Roberto și Betty Salam au mai făcut un anunț important. Se pare că fiica lui Florin Salam este însărcinată, iar cei doi urmează să devină părinți. De asemenea, aceștia nu au vrut să păstreze misterul și au anunțat și sexul bebelușului. Se pare că vor avea un băiețel.

„Am cea mai mare bucurie în suflet și mai ales că îmi aduci pe lume băiatul nostru. Dumnezeu să aibă tot timpul grijă de noi”, a mai spus Roberto.

 

CITEȘTE ȘI:

Betty Salam și Roberto Tudor, mai îndrăgostiți ca niciodată. Cum s-au afișat în vacanța din Turcia

Betty Salam, mesaj clar pentru fanele iubitului ei. Ce le-a transmis fetelor care îl plac pe Roberto Tudor

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Prosport.ro
FOTO. Loredana, buna prietenă a Simonei Halep, apariție îndrăzneață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
Click.ro
„Firicel” din „Las Fierbinți” a fost reținut de poliție. Actorul Toma Cuzin a făcut accident, deși avea permisul suspendat
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!