Fosta amantă a lui Donald Trump trăiește într-o rulotă. Iadul prin care trece Stormy Daniels: ”Am primit amenințări cu moartea din partea susținătorilor lui”

Fosta amantă a lui Donald Trump trăiește într-o rulotă. Iadul prin care trece Stormy Daniels: ”Am primit amenințări cu moartea din partea susținătorilor lui”
sursa foto: Profimedia

Fosta actriță din industria filmelor pentru adulți Stormy Daniels a ajuns să trăiască într-o rulotă din cauza amenințărilor primite de la susținătorii președintelui Donald Trump.

Legătura dintre Stormy Daniels, pe numele ei real Stephanie Clifford, și actualul președinte Donald Trump a început acum aproape două decenii cu o aventură. Acel episod s-a transformat într-o relație clandestină, care în pragul alegerilor din 2016 a ajuns la tribunal.

Fosta amantă ar fi primit bani în schimbul tăcerii pentru a nu păta reputația candidatului republican, aflat în plină campanie electorală. Trump nu a recunoscut niciodată adulterul, în schimb a susținut că banii trimiși au fost ai avocatului său, cel care ar fi vrut să îl protejeze pe clientul său de un scandal cu orice preț.

Din iulie însă, Clifford a ajuns să trăiască într-o rulotă alături de familia sa, după ce a primit mai multe amenințări pe adresa unde locuiește, potrivit Daily Mail.

„Nu am o adresă permanentă și locuiesc într-o rulotă. Mă tem pentru viața mea din cauza amenințărilor cu moartea venite din partea susținătorilor lui Trump. Mi-am anulat o serie de evenimente pentru că mi-au promis că vor da foc locațiilor în care apar”, mărturisea fosta presupusă amantă a președintelui american.

Citește și: NICK RĂDOI, DECLARAȚII HALUCINANTE, DUPĂ CE FAVORITUL LUI A CÂȘTIGAT AMERICA! O PULVERIZEAZĂ PE KAMALA: ”ASTA AR FI ADUS!”

A renunțat la carieră de dragul familiei

Deși Stormy Daniels așa cum o știu fanii a avut o carieră lungă în industria filmelor pentru adulți, recent femeia a decis să se așeze la casa ei. Din 2022 este măritată pentru a treia oară și are o fetiță de 9 ani dintr-o relație anterioară.

În mod ironic, este pasionată de călărit, și are mai multe premii obținute la concursuri ecvestre. Pentru familia sa, femeia a decis să renunțe la filme deocheate și în prezent este prezentatoare la diverse evenimente din SUA.

Citește și: POLIȚIȘTII DIN NEW YORK, CELEBRII NYPD, AU ÎNCINS GRĂTARUL CU ROMÂNII! AU VENIT SĂ LE DEA AMENDĂ, DAR AU RĂMAS LA PETRECERE

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...