Puțini și-ar fi imaginat că, dincolo de afacerile uriașe și imaginea de familie sudată, între Ioan și Viorel Micula se duce de ani buni un adevărat război pentru putere. Actele consultate de CANCAN.RO vorbesc despre tabere adverse, mandate contestate și acuzații grele. Iar la numai câteva zile după unul dintre episoadele-cheie consumate la tribunal, procurorii au făcut percheziții la firme din grupul construit de cei doi.
Pentru publicul larg, numele Micula rămâne legat, înainte de toate, mai ales de European Drinks. Frutti Fresh, Adria sau Izvorul Minunilor au ajuns în aproape toate magazinele după anii ’90 și au devenit, pentru o întreagă generație, aproape simboluri ale copilăriei.
În spatele imperiului construit în jurul acestor branduri, însă, cei doi frați se confruntă de ani buni pentru controlul Transilvania General Import Export – TGI, una dintre firmele importante ale grupului.
Iar actele instanței, consultate de CANCAN.RO scot la iveală ceva cu totul neașteptat: o ruptură clară de direcții între cei doi frați milionari.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2F89127-Mediafax_Foto-Laszlo_Raduly.jpg)
Ioan Micula (stânga) si Viorel Micula (dreapta), European Drinks / foto: Mediafax
Într-un proces în care TGI contestă decizii luate la Sălăjeanca SA, chiar avocații taberei lui Viorel vorbesc despre un conflict escaladat între administratorii societății. Mai mult, apărarea se întoarce până în 1992, când, în urma unei fuziuni, Viorel ar fi primit participații la capital egale cu ale fratelui său, dar și drept de reprezentare.
”Conflictul este unul foarte vechi, însă situaţia conflictului escaladat între administratorii societăţii TGIE, nu este cel prezentat de către reprezentantul părţii adverse. Hotărârile judecătoreşti depuse la dosarul cauzei de părţi, relevă clar vechimea acestui conflict, cât şi în modul în care acesta a fost soluţionat. Prin raportare la dispoziţiile legale specifice materiei societare societăţilor pe acţiuni, prin raportare la prevederile actelor constitutive actualizate, modificate ale societății TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT SRL, făcând totodată referire la actul adiţional din anul 1992 care a modificat administrarea, reprezentarea și structura societății și care dă drepturi depline de reprezentare lui VIOREL MICULA ca urmare a fuziunii făcute, fuziune în urma căreia ###### ###### primește participaţii la capitalul social egale cu ale fratelui său, IOAN MICULA, plus drept de reprezentare”
„Cel care contestă (…) calitatea de reprezentant al fratelui”
Un alt pasaj din dosar face și mai limpede că în spatele litigiului comercial se află răfuiala dintre cei doi frați.
Apărarea lui Viorel pune sub semnul întrebării „scopul real” al numeroaselor acțiuni în anulare și întreabă chiar dacă interesul urmărit este „legitim sau ilicit”. Apoi vine formularea esențială: „cel care contestă (…) calitatea de reprezentant al fratelui” este, potrivit acestei poziții procesuale, chiar celălalt frate.
”Subliniază de asemenea, prin notele de ședință că se nasc întrebări cu privire la scopul real al multor acțiuni în anulare pe care partea adversă în reprezentarea domnului IOAN MICULA îl urmărește cu adevărat. Interesul procesual este unul legitim sau ilicit întrucât cel care contestă absolut fără nici o cauză calitatea de reprezentant al fratelui este domnul IOAN MICULA”, precizează avocatul lui Viorel Micula.
De partea cealaltă, acuzațiile sunt și mai grele. Reprezentantul TGI susține că Viorel Micula s-ar fi „erijat în reprezentant legal” al companiei „într-un mod fraudulos” și vorbește despre o presupusă încercare „perpetuă, sistematizată” de a scoate societăți de sub controlul TGI și de a le transfera către firme aflate, potrivit acuzației, sub controlul său faptic. Sunt afirmații făcute de una dintre părți în proces, nu fapte stabilite definitiv de instanță.
”În esență, în expunerea poziției procesuale arată că motivul de nulitate absolută constând în lipsa totală a consimțământului derivă din faptul că VIOREL MICULA s-a erijat în reprezentant legal al acţionarului TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT SRL, într-un mod fraudulos. TGI este un grup mare de societăți și există o încercare perpetuă, sistematizată a pârâtului VIOREL MICULA de a scoate de sub controlul acesteia, societățile deținute de acest grup și controlate de această societate pentru a și le transmite prin vehicule sub controlul lui faptic. În numele reclamantei a obținut nenumărate hotărâri judecătorești definitive prin care s-a statuat că singurul reprezentant legal al societății TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT SRL este directorul general IOAN MICULA, nu VIOREL MICULA”.
Miza concretă a conflictului de la Sălăjeanca explică însă de ce această bătălie pentru dreptul de reprezentare contează atât de mult.
În societate urma să fie făcută o majorare de capital și să intre un nou acționar. Potrivit apărării, European Drinks International era dispusă să investească 380.000 de lei. TGI susținea însă că era gata să aducă 750.000 de lei, aproape dublu, și că ceruse modificarea ordinii de zi în acest sens. Solicitarea nu ar fi fost acceptată.
Cu alte cuvinte, nu era vorba doar despre 380.000 versus 750.000 de lei. Chiar avocații pârâților spun în sala de judecată că intrarea noului acționar urma să schimbe structura societății. Iar pentru ca TGI să voteze într-un sens sau în celălalt trebuia stabilit cine vorbește, de fapt, în numele companiei.
Războiul pentru control nu s-a oprit la tribunal. Au urmat percheziții!
Aici au apărut două mandate speciale trimise în numele TGI. Tabăra lui Viorel susținea că mandatele sale fuseseră depuse primele și exprimau deja voința societății. Cealaltă tabără a transmis ulterior un alt mandat și a susținut nu doar că Viorel nu avea dreptul să reprezinte compania, ci și că documentul venit ulterior trebuia considerat voința actuală a TGI.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2F116555-Mediafax_Foto-Petrica_Tanase.jpg)
Lansarea postului National TV. In imagine, Viorel Micula si Ioan Micula/ foto: Mediafax
Practic, aceeași companie avea două centre de putere care pretindeau că vorbesc în numele ei.
Și conflictul pare să fi depășit demult granițele unui singur proces. În fața judecătorului, chiar tabăra lui Viorel susține că problema reprezentării este atât de persistentă încât împiedică buna funcționare a societăților. Sunt invocate situații în care asemenea blocaje ar fi făcut imposibilă inclusiv prelungirea mandatelor administratorilor, iar printre soluțiile pomenite apar până și cesiunea părților sociale sau dizolvarea.
De cealaltă parte, reprezentanții TGI ridică și problema unei presupuse „externalizări” de active către societăți controlate de Viorel. Avocații acestuia au respins acuzațiile și au cerut înlăturarea lor, arătând că sunt nedovedite.
Așadar, în spatele unui proces aparent tehnic despre mandate și voturi se vede un conflict mult mai mare.
Ani la rând, Ioan și Viorel Micula au fost văzuți umăr la umăr în războaiele cu statul român. Actele judiciare arată însă că una dintre cele mai dure bătălii se poartă mult mai aproape de casă. Chiar în interiorul imperiului construit împreună!
Iar la numai zece zile după confruntarea explozivă din instanță, procurorii au făcut percheziții la firme din grupul European Food and Drinks, într-o anchetă care viza inclusiv active de aproximativ 163 de milioane de lei.
Nu avem vreo dovadă că cele două episoade sunt direct legate, însă succesiunea lor dă senzația că războiul din imperiul Micula a trecut la un alt nivel: de la lupte pentru control și mandate, la un tablou în care au intrat și procurorii.
NU RATA: Victor Micula evită închisoarea. Condamnare cu suspendare și muncă în folosul comunității