Iubita lui Dani Oțil, primele declarații despre sarcină. “Aș mânca non-stop”

Marele anunț a fost făcut, Gabriela Prisăcariu și Dani Oțil urmează să devină părinți. Vestea cea mare a fost dată chiar de „matinalul” de la Antena 1, iar viitoarea mămică a vorbit, recent, despre experiența minunată prin care trece.

Gabriela Prisăcariu este însărcinată în luna a patra, iar prezența celui mic în pântecele sale deja s-a făcut simțită. Familia lor se va mări cu încă un membru, după ce ei erau deja trei, alături de pisicuţa lor simpatică, ce a apărut inclusiv în poza prin care s-a făcut anunţul sarcinii. Iubita lui Dani Oțil a făcut primele declarații despre sarcină și a vorbit despre cum se simte. Se pare că viitoarea mămică a fost deja cuprinsă de pofte, a luat primele kilograme în greutate și a renunțat la sport, din motive medicale. (CITEȘTE ȘI: DANI OȚIL, ȚINTA GLUMELOR LA „NEATZA CU RĂZVAN ȘI DANI”. CE A SPUS RĂZVAN DESPRE EL CA VIITOR TATĂ)

„Suntem în 16 săptămâni, 4 luni, burtica crește ușor, ușor. Din păcate, la capitolul sport nu vă pot arăta exerciții deoarece, din motive medicale, nu am voie să fac mișcare deloc.

Trebuie să stau linișită, am pus 2 kilograme, îmi este foame încontinuu și mănânc foarte multă mâncare. Aș mânca non-stop și numai mâncare consistentă, ciorbiță, tocăniță”, a spus Gabriela Prisăcariu pe contul său de Instagram.

Gabriela Prisăcariu, însărcinată în patru luni

„Când vă căsătoriți?”

După ce i-a pus pe internauți la curent cu ce se întâmplă în viața ei, Gabriela Prisăcariu a ținut să mai facă unele precizări. Aceasta i-a sfătuit pe oamenii din mediul online să nu mai fie atât de invazivi și insistenți în întrebări. (VEZI ȘI: GABRIELA PRISĂCARIU ȘI DANI OȚIL AU DAT FRÂU LIBER PASIUNII ÎN TIMP CE SE AFLAU ÎNTR-O PISCINĂ.)

Tânăra a subliniat că persoanele publice nu trebuie să răspundă chiar la orice întrebare, iar unele chestionări pot să fie destul de dureroase. Fotomodelul a menționat că există situații în care unele cupluri chiar nu pot să aibă copii și atunci întrebările insistente pe această temă dor.

Mai mult, iubita lui Dani Oțil a mai mărturisit că acum, după ce sarcina a fost anunțată, este sigură că vor apărea noi întrebări legate de căsătorie sau de un al doilea copil.

„Mă bucur că am terminat cu mesajele acelea «Bă, voi când faceți un copil?» De ce vă băgați cu bocancii în viețile oamenilor, poate unele cupluri nici nu pot face copii, de ce trebuie să faceți astfel de mesaje, am terminat cu mesajele astea, acum aștept să înceapă mesajele «Când vă căsătoriți și când faceți un nou copil»”, a mai spus Gabriela Prisăcariu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia