Gabriella încă e îndrăgostită de Marco și la 8 luni după Insula iubirii: ”Ce am trăit cu el a fost intens”

Gabriella încă e îndrăgostită de Marco și la 8 luni după Insula iubirii: ”Ce am trăit cu el a fost intens”

Deși Marco s-a întors la soția sa, Bianca, Gabriella pare să păstreze o amintire specială a poveștii pe care au trăit-o în Thailanda. Modul în care vorbește despre el, la luni bune de la încheierea filmărilor, ridică semne de întrebare cu privire la sentimentele pe care le-ar mai avea.

Povestea dintre Gabriella și Marco, de la Insula Iubirii, continuă să stârnească interes, chiar dacă experiența lor din Thailanda s-a încheiat de mai multe luni. Cei doi au avut parte de momente intense în timpul emisiunii, iar apropierea dintre ei a depășit, la un moment dat, limitele unei simple interacțiuni între ispită și concurent. Acum, la aproximativ opt luni de la terminarea filmărilor, Gabriella vorbește în continuare într-un mod special despre bărbatul alături de care a trăit una dintre cele mai intense experiențe emoționale.

Gabriella mai este îndrăgostită de Marco?

Prezența lui Marco în viața sa pare să fi lăsat o amprentă importantă, iar felul în care Gabriella privește retrospectiv ceea ce s-a întâmplat între ei sugerează că acea perioadă nu a fost una oarecare. Pentru tânăra ispită, experiența din Thailanda a însemnat mai mult decât o simplă atracție de moment. A fost o apropiere pe care nu o mai trăise până atunci și care a surprins-o inclusiv prin intensitatea sentimentelor.

La momentul participării în emisiune, Gabriella nu se afla într-o relație și era singură de aproape un an. Nu avea un partener acasă și nici nu a intrat în competiție cu intenția de a începe o poveste de iubire. Cu toate acestea, întâlnirea cu Marco a schimbat dinamica experienței sale. Între cei doi s-a creat o conexiune puternică, iar Gabriella a ajuns să se implice emoțional mai mult decât s-ar fi așteptat.

„Felul în care mă îndrăgostesc, adică eu am fost ispită, nu aveam nicio relație. Eram singură, nu am avut iubit de aproape un an și sunt o persoană care nu mă gândesc la cât timp te cunosc, pentru mine iubirea nu are un timp. Eu, ce am trăit până acum cu Marco, pentru mine a fost și foarte intens și ceva care nu am trăit niciodată și aveam nevoia să îi spun tot ce mă gândesc. Cred că este ceva frumos să poți să te îndrăgostești de cineva, de sufletul lui.”, a spus Gabriella la Antena Stars.

Situația este cu atât mai interesantă cu cât, după încheierea filmărilor, Marco a ales să se întoarcă la soția sa, Bianca. În ciuda apropierii pe care a avut-o cu Gabriella în cadrul emisiunii, viața lui sentimentală a continuat într-o altă direcție.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Antena Stars (@antenastarsoficial)

CITEȘTE ȘI: Ce a făcut-o pe Gabriella Barbu să se îndrăgostească de Prințul Marco! Dezvăluiri neașteptate despre ispita de la Insula Iubirii

Dovada clară că Prințul Marco și Bianca Ghiurcă nu au divorțat! Cum au fost surprinși în Roma, după filmările Insula Iubirii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată și cu ce se ocupă în prezent Dana, prima soție a lui Dan Petrescu. După 10 ani de căsnicie, antrenorul a fost înșelat cu Radu Niculescu
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Prosport.ro
Jurnalista din Albania care a înnebunit fanii! Fosta Miss va transmite de la Craiova – Egnatia
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Click.ro
Au explodat prețurile la nuci, pentru coliva de „Moșii de toamnă”: „Fără, n-are gust!” Cu ce le înlocuim și de ce arpacașul se spală în 9 ape?
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mândria industriei românești, care a avut și 40.000 de angajați, e condamnată să devină o ruină. Istoria Sidex Galați, care riscă să intre în paragină, după 60 de ani de glorie, povestită de inginerul metalurgist Petru Ianc
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia