Gigi Becali pentru CANCAN.RO: ”Aici e vorba de o răzbunare! Atei și satanici…” Reacția de zile mari a miliardarului, după ce a fost dat, din nou, în judecată

Gigi Becali este la cuțite cu Primăria Municipiului Constanța, după ce ar fi comis-o grav la malul mării. Părțile au ajuns la Tribunal, iar CANCAN.RO are toate detaliile litigiului. Latifundiarul din Pipera vede totul ca pe o răzbunare, însă le transmite „dușmanilor” că nu au nicio șansă să-l pună la pământ.

Gigi Becali a fost dat în judecată de instituția aflată în subordinea lui Vergil Chițac, procesul având ca obiect “autorizare desfiinţare lucrări”. În aprilie 2021 agenții din cadrul Direcția Poliția Locală Constanța au efectuat un control la un imobil, ocazie cu care au constatat că Gigi Becali, în fond proprietarul, ar fi executat ilegal mai multe lucrări.

Din nou la Tribunal, pe 7 martie

În aceste condiții s-a ajuns în instanță, iar Primăria Municipiului Constanța îi solicită patronului de la FCSB desființarea lucrărilor de construcții care ar fi fost realizate în mod nelegal. Procesul durează de aproximativ un an și și-a consumat mai multe termene. Următorul a fost stabilit pentru 7 martie.

(VEZI AICI: CUM A CÂȘTIGAT GIGI BECALI 1 MIL. € DE LA ANAF. “MAI BINE IAU, ÎN LOC SĂ DAU”)

Gigi Becali: „Aici e vorba de răzbunare”

Gigi Becali se ține, însă, tare și nu ia în calcul să facă respectivele modificări. Susține că la mijloc este vorba de o răzbunare cu iz politic. Totodată, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, patronul FCSB-ului a dezvăluit de ce numele său a ajuns, din nou, în sălile tribunalelor, dar și ce-i impută, de fapt, Primăria Constanța.

Am construit o vilă în cartierul Tomis, iar unul de la USR s-a trezit că am construit un geam ilegal. Aici e vorba de o răzbunare. Totul a început după ce i-am făcut atei și ‘satanici’ și s-au pus pe mine. Să se ducă să urle la curbubeu. Pe mine nu mă interesează de proces. Păi ați văzut voi, vreodată, urs învins de vulpe? Nu au nicio șansă„, ne-a declarat Gigi Becali.

Gigi Becali, în proces cu Primăria Municipiului Constanța

Gigi Becali, în proces cu Primăria Municipiului Constanța

(VEZI AICI: RĂZBOI TOTAL! GIGI BECALI A DAT DECISIVA PRIMĂRIEI CAPITALEI! LATIFUNDIARUL A ATACAT PE TOATE FRONTURILE ADMINISTRAȚIA CONDUSĂ DE NICUȘOR DAN)

CANCAN.RO nu va abandona subiectul și urmează să vă țină la curent cu desfășurarea procesului.

În proces și cu ANPA, după ce a fost acuzat de braconaj

Procesul cu Primăria Municipiului Constanța nu este singurul în care Gigi Becali este implicat. Milionarul este implicat într-un diferent cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură (ANPA), care l-a sancționat că ar fi populat o baltă cu pește. A încasat o amendă de 3.500 de lei, iar patronul FCSB-ului a cerut în instanță anularea procesului verbal și contravenția.

În fața magistraților, Gigi Becali a susținut că nu a efectuat nicio activitate de acvacultură și că a făcut, de asemenea, toate demersurile pentru obținerea autorizărilor legale necesare. A mai arătat că nu a populat și nu a pescuit pește și că cei care păzesc și alți oameni o fac fără ca el să știe.
Magistrații nu s-au lăsat înduplecați, iar Judecătoria Buftea a respins plângerea latinfundiarului din Pipera. Gigi Becali nu s-a împăcat cu decizia și a făcut apel la Tribunalul Ilfov.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Click.ro
Mari rivale în „Epoca de Aur”! Ce au făcut Angela Similea și Corina Chiriac cu rochiile sexy de scenă: „N-am luat niciun leu!”
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Digi 24
Băsescu, întrebat ce pregătește Călin Georgescu: „Categoric va candida la prezidențiale. Simion se va orienta către altă funcție”
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Digi24
Când se aerisesc caloriferele: înainte sau după pornirea căldurii? Cum îți dai seama că a rămas aer în instalație
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
Promotor.ro
Ai puțin peste 5.000 de euro? Două mașini din 2019 sunt scoase la vânzare de BT Leasing
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
go4it.ro
Lidl lansează o carne hibridă „unică” ca răspuns la cererea online
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Criza energetică scoate la iveală factura ultimilor 30 de ani. Cum a ajuns România să-și piardă industria, să închidă capacități energetice și să vândă energia ieftin, dar să o cumpere scump. Doctorul inginer Petru Ianc face radiografia crizei
Gandul.ro

A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli