Ian a pus ochii pe Gabriella a lui Marco: “Dacă nu era el, ieșea cu mine!”

Povestea dintre Marco și Gabriela de la Insula Iubirii continuă să stârnească reacții chiar și după încheierea filmărilor. De această dată, în centrul atenției se află Ian, fostul concurent care a ajuns în Thailanda alături de Mira la aproximativ o săptămână după ce experimentul începuse deja. Acesta a făcut recent o serie de afirmații pe TikTok, din care reiese că lucrurile ar fi putut lua o cu totul altă întorsătură dacă între Marco și Gabriella nu s-ar fi dezvoltat o apropiere.

Prezența lui Ian și a Mirei în emisiune a venit într-un moment în care relațiile și atracțiile dintre participanți începuseră deja să se contureze. Cei doi nu au făcut parte din distribuția inițială, ci au ajuns pe insulă după ce filmările începuseră de câteva zile. Între timp, Marco și Gabriela se apropiaseră deja, iar interacțiunile lor deveniseră tot mai evidente.

Ce a spus Ian acum despre Gabriella

Mai mult, Ian a sugerat că ar fi fost dispus să facă eforturi considerabile pentru a se apropia de Gabriella, inclusiv să învețe limba spaniolă într-un timp record. Afirmațiile sale au atras atenția, mai ales că povestea dintre Gabriella și Marco a reprezentat unul dintre subiectele intens discutate ale sezonului.

Chiar dacă a intrat cu Mira în emisiune pare ca ambii parteneri au uitat unul de altul. Ian s-a apropiat de Andreea, iar Mira de Jaguar. Însă, se pare că bărbatul ar fi avut pe altcineva în mine, doar că a fost „luată”. Deci dacă Marco nu ar fi avut conexiune cu Gabriella, cel care ar fi vrut să fie cu ea era Ian. Doar că timpul nu este pierdut, nu? Știm doar că Marco și Bianca nu s-au despărțit, deci Gabriella cel mai probabil este singură.

„Așa. Bă, dacă nu erau ăștia puși unul pe altul, când am intrat în emisiune, ieșeam cu Gabriela, fraților, să mor, dacă nu ieșeam cu Gabriella, rău de tot ieșeam cu ea. N-auzi că învățam spaniolă în două zile pentru Gabriella, dacă era ceva acolo, sunteți nebuni la cap. Gabriella ieșea cu mine, crede-mă că ieșea cu mine Gabriella.”, a spus Ian.

CITEŞTE ŞI: Montoya, mesaj subliminal pentru Marco? Ce a postat la scurt timp după ce Prințul s-a lăudat că ”a marcat” la fosta lui

Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
„Sunt pansexuală”. Vedeta care și-a dezvăluit orientarea sexuală! Ce a mărturisit în timpul unui podcast
Click.ro
„Sunt pansexuală”. Vedeta care și-a dezvăluit orientarea sexuală! Ce a mărturisit în timpul unui podcast
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Digi24
Ce se știe despre presupusul autor al atacului din Cracovia: imagine tulburătoare a unui extremist. Prima zi de doliu național
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
go4it.ro
Ofertă Lidl: aparat Silvercrest pentru iaurt redus cu 25% prin aplicație
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Câtă energie produce Reactorul 1 de la Cernavodă în sistemul național, după aproape două zile de când a fost redeschisă centrala nucleară. Când va fi repornit și Reactorul 2
Gandul.ro
Câtă energie produce Reactorul 1 de la Cernavodă în sistemul național, după aproape două zile de când a fost redeschisă centrala nucleară. Când va fi repornit și Reactorul 2
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!