Hotelul din Saturn unde zeci de turiști au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, amendat drastic. Peste 500 de kilograme de alimente au fost retrase

Hotelul din Saturn unde zeci de turiști au ajuns să aibă nevoie de îngrijiri medicale, amendat drastic. Peste 500 de kilograme de alimente au fost retrase
Hotelul din Staurn a fost amendat/Foto: DSP

Situație gravă la un hotel din stațiunea Saturn, după ce zeci de persoane cazate în unitatea turistică au acuzat stări de rău și au avut nevoie de evaluare medicală. În urma incidentului, autoritățile au declanșat controale la hotel, iar verificările efectuate de comisarii pentru protecția consumatorilor au scos la iveală mai multe nereguli în ceea ce privește depozitarea și gestionarea alimentelor.

Controlul efectuat de reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a dus și la retragerea de la consum a unei cantități considerabile de produse alimentare. Este vorba despre 523 de kilograme de alimente care, potrivit autorităților, erau păstrate în condiții necorespunzătoare.

Hotelul a fost amendat

Unitatea de cazare a fost sancționată cu amenzi în valoare totală de 100.000 de lei. În plus, blocul alimentar al hotelului a fost închis temporar, până când toate deficiențele constatate vor fi remediate.

Problemele constatate în urma verificărilor ar putea avea consecințe și mai serioase pentru administratorii unității. Autoritățile au anunțat că urmează să fie făcută o propunere pentru suspendarea activității hotelului pe o perioadă de șase luni.

Până la remedierea neregulilor, activitatea blocului alimentar rămâne suspendată. Măsura a fost luată în contextul în care autoritățile încearcă să stabilească exact circumstanțele în care mai multe persoane au început să prezinte simptome după ce au consumat alimente în cadrul unității.

„Am dispus rambursarea către consumatorii spitalizaţi și către aparținătorii/membrii grupului a sumelor încasate de la aceştia. Pentru ceilalţi am lăsat la latitudinea lor să ceară fie banii de mâncare, fie aferenţi întregului sejur”, a transmis Horia Constantinescu.

De asemenea, turiștii afectați urmează să beneficieze de rambursarea anumitor sume achitate. Persoanele care au ajuns la spital, precum și aparținătorii sau membrii grupului din care acestea făceau parte, vor primi înapoi banii achitați pentru serviciile respective. Pentru ceilalți turiști, este prevăzută posibilitatea de a solicita fie contravaloarea meselor, fie suma aferentă întregului sejur, în funcție de situația fiecăruia.

Incidentul a avut loc marți seară, când autoritățile din județul Constanța au activat Planul Roșu de Intervenție după ce numeroși turiști cazați la un hotel din Saturn au început să acuze stări de rău.

În total, 58 de persoane au fost asistate medical. Printre acestea s-au aflat și 11 copii. Echipajele de intervenție au fost mobilizate pentru evaluarea turiștilor și pentru acordarea primului ajutor, în condițiile în care numărul persoanelor care prezentau simptome a fost ridicat.

Șase dintre cei afectați au fost transportați ulterior la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. Printre persoanele transportate la unitatea medicală s-au numărat o femeie însărcinată și o mamă care se afla împreună cu cei doi copii ai săi.

Potrivit informațiilor apărute după intervenția echipajelor, turiștii ar fi prezentat simptome compatibile cu o posibilă toxiinfecție alimentară. Stabilirea cauzei exacte a îmbolnăvirilor urmează însă să fie făcută de autoritățile sanitare, în urma verificărilor și analizelor.

VEZI ȘI: 30 de persoane au acuzat stări de rău la un hotel din stațiunea Saturn. S-a activat Planul Roșu de intervenție

Primele declarații de la hotelul din Saturn unde 30 de turiști s-au îmbolnăvit: „Toată lumea este bolnavă”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
Gandul.ro
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!