Ilinca Vandici traversează din nou una dintre cele mai speciale perioade din viața sa, pregătindu-se să își țină în brațe cel de-al doilea copil. Prezentatoarea a vorbit despre dificultățile pe care le întâmpină în această sarcină și le-a arătat fanilor, în premieră, cum arată burtica de gravidă.
După despărțirea de fostul soț, Ilinca Vandici și-a regăsit fericirea în brațele lui Bogdan Boitor. Acum, vedeta se află într-o etapă specială a vieții sale. Ea urmează să își mărească familia și să experimenteze din nou bucuria maternității.
Ilinca Vandici și-a arătat, în premieră, burtica de gravidă
Într-un clip distribuit recent, Ilinca Vandici și-a etalat discret burtica de gravidă. Ea a ales o ținută neagră, scurtă și cambrată, care i-a evidențiat silueta. Aflată în primele luni de sarcină, vedeta savurează această perioadă specială și se bucură de schimbările prin care trece.
Prezentatoarea TV a povestit că sarcina vine și cu momente mai puțin plăcute, unul dintre ele fiind dificultatea de a-și aminti anumite lucruri. Vedeta a recunoscut că se confruntă cu probleme de memorie, o schimbare pe care a observat-o în această perioadă, în ciuda bucuriei pe care i-o aduce venirea pe lume a celui de-al doilea copil.
„Sarcina vine cu multe surprize. Memoria nu e una dintre ele”, a scris Ilinca Vandici, pe Instagram.
Vedeta a făcut publică sarcina recent, alegând să le dea personal vestea urmăritorilor săi că familia ei se va mări. Prezentatoarea a vrut ca anunțul să vină chiar din partea sa, înainte ca informația să fie aflată din alte surse.
Ce pofte are Ilinca Vandici în sarcină
Ilinca Vandici a povestit că, de când este însărcinată, se confruntă cu noi preferințe alimentare și cu o nevoie mai mare de odihnă. Prezentatoarea a mărturisit că ar putea dormi ore întregi și că simte nevoia să consume mai ales preparate sărate, fructe și legume. Totodată, vedeta a observat că experiența actuală este diferită de cea pe care a avut-o la prima sarcină.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2FWhatsApp-Image-2026-10-09-at-03.37.52.jpeg)
Ilinca Vandici se confruntă cu o stare de oboseală în timpul sarcinii / Sursa foto: Social media
„Accept de toate. Trebuie să mănânc des și puțin. Mi-e poftă de dulce mai puțin, de sărat mai mult, dar mai ales de fructe și legume. Știu pe cineva care mirosea toba de eșapament sau pompele de la stațiile de benzină.
Stau bine. La Zian nu am avut simptome de genul ăsta. Aș dormi toată ziua daca s-ar putea. Am voie maxim două cafele pe zi” a declarat Ilinca Vandici, în emisiunea Follow Us.