Inițiativă inedită în Buzău! Săli de clasă sunt amenajate în trei parcuri pentru a găzdui ore în aer liber

Inițiativă inedită în Buzău! Săli de clasă sunt amenajate în trei parcuri pentru a găzdui ore în aer liber

Epidemia de coronavirus a sistat activitățile sistemul de învățământ. De mai bine de două luni, elevii nu au mai mers la școală. Aceștia au rămas acasă și au participat la cursuri online. Însă, acum elevii se reîntorc în școli pentru a se pregătit pentru examenele de final de an.

În acest context, autoritățile din Buzău au venit cu o idee inedită, pentru a asigura un mediu cât mai potrivit pentru elevi, care să respecte toate măsurile de prevenire a răspândirii virusului COVID-19. Așa că, s-a decis amenajarea unor săli de clasă în trei parcuri pentru ca elevii să poată studia în aer liber.

Ideea le-a venit oficialilor, după ce câțiva profesori au fost în Finlanda și au văzut cum se desfășoară acolo orele în aer liber, iar astfel elevii pot păstra distanța socială. (CITEȘTE ȘI: OPT SITUAȚII ÎN CARE MEDIILE ELEVILOR POT FI ÎNCHEIATE. ANUNȚUL DE ULTIMĂ ORĂ AL MINISTERULUI EDUCAȚIEI)

„Elevii de liceu să facă ore în aer liber, bineînțeles, cu respectarea distanței sociale și a regulilor de igienă, cu tot ce trebuie în această perioada”, a declarat Florina Stoian, inspector școlar.

Cum se vor desfășura orele în aer liber

Conform inițiativei autorităților, orele se vor ține în trei parcuri, iar mobilierul va fi confecţionat din stejari uscaţi, iar între fiecare elev va fi o distanță de doi metri, pentru a putea fi respectate toate măsurile de protecție. (VEZI ȘI: CUM SE VA ÎNCHIDE SITUAŢIA ŞCOLARĂ A ELEVILOR PE SEMESTRUL AL DOILEA! NOUA METODĂ A FOST PUBLICATĂ ÎN MONITORUL OFICIAL)

 „Adevărate săli de clasă în aer liber, unde se practică învățare la fizică, chimie șamd, dar și aplicații pentru că aici vom avea terenuri amenajate pentru legumicultură, floricultură, vom avea o casă a pescarilor, microferme”, a declarat Constantin Toma, primar orașului Buzău.

A început pregătirea elevilor din ani terminali pentru examenele finale. Întoarcerea la școală este opțională, se prezintă doar elevii ai căror părinți au semnat o declarați pe proprie răspundere.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!