Întorși din concediu, doi soți au găsit un străin în apartamentul lor. Cine era și ce făcea în dormitor, de fapt

Întorși din concediu, doi soți au găsit un străin în apartamentul lor. Cine era și ce făcea în dormitor, de fapt
Sursă foto: pexels

Doi soți italieni s-au trezit cu surpriza vieții lor când au venit acasă. Cât timp fuseseră plecați în concediu, au lăsat casa nesupravegheată, iar la întoarcere au găsit un străin în dormitor. 

Un soț și o soție au fost plecați câteva zile în concediu. Când s-au întors, au dat de un bărbat pe care nu îl cunoșteau chiar în dormitor. Individul se odihnea liniștit. Când l-a văzut, soția s-a speriat imediat. După cum casa era devastată, au sunat la poliție. Când oamenii legii au venit au aflat cine era, de fapt, bărbatul misterios.

Intrusul era, se pare, un hoț. Bărbatul, un ucrainean de 26 de ani, a intrat în casa cuplului și a furat mai multe obiecte de valoare. Hoțul a profitat de faptul că italienii foloseau locuința o a doua casă și și-a făcut de cap în apartament. Speriați, soții au sunat imediat la poliție. Oamenii legii cercetează cazul, pentru a vedea dacă individul mai are și alți complici la jafuri. Cazul celor doi soți păgubiți este din Bologna, „capul de listă” al furturilor în Italia. (CITEȘTE ȘI: Un turist român a trăit o experiență neplăcută în Spania. A plecat în concediu într-o stațiune de top, dar a avut un șoc: „Sigur nu mă mai întorc”)

Bologna, în topul preferințelor hoților. Ce se întâmplă, de fapt, pe timp de vară

Când pleci în concediu, te gândești că te vei întoarece acasă și totul va fi în regulă. Așa se întâmplă în majoritatea situațiilor, însă în Italia, pare să fie alta socoteala. Autoritățile trag un semnal de alarmă cu privire la furturile care se întâmplă vara, când locuitorii pleacă în concediu. 

„Din păcate, casele lăsate nepăzite pe timpul verii pot reprezenta o mare oportunitate pentru hoții care, din păcate, nu pleacă niciodată în vacanță, iar furturile din apartamente sunt în creștere. Conform unei analize recente elaborate de Confabitare, Bologna se află la fruntea clasamentului cu un salt de 32,3% urmat de Milano cu 31%, Torino cu 28,2%, și Roma cu 27,3%. Pentru furturile din apartamente este o tendința de creștere continua, de asemenea la nivel național cu o creștere de + 30% față de 2021”, au transmis autoritățile italiene. (CITEȘTE ȘI: Experiența trăită de o turistă româncă în vacanța din Turcia, în primele 24 de ore. Ce a putut să spună despre rușii veniți în concediu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
Click.ro
Sânziana Buruiană, dezvăluiri despre viața de cuplu! Ce se întâmplă între ea și soț: „Nu mai avem timp”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ziua și scandalul la TVR. Pătraru denunță conflict de interese după interviul Monicăi Ghiurco cu Dan Dungaciu
Gandul.ro
Ziua și scandalul la TVR. Pătraru denunță conflict de interese după interviul Monicăi Ghiurco cu Dan Dungaciu
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare