Ion Țiriac, scrisoare către Rafael Nadal după anunțul retragerii din tenis: „Lumea sportului are o datorie către tine”

Ion Țiriac i-a scris o scrisoare lui Rafael Nadal

Ce emoționant! Ion Țiriac nu a mai stat pe gânduri, așa că i-a făcut o scrisoare lui Rafael Nadal, după ce sportivul a anunțat că se retrage din lumea tenisului profesionist! Puțini știu ce prietenie frumoasă și specială îi leagă pe cei doi!

Spaniolul Rafael Nadal, în vârstă de 38 de ani, a anunțat că se retrage din tenis joi, 10 octombrie 2024. Vestea a venit ca un fulger pentru toată lumea, asta pentru că este unul dintre cei mai iubiți jucători din istoria acestui sport.

Ion Țiriac îl apreciază mult pe jucătorul de tenis, așa că a avut o reacție la scurt timp după ce a aflat de retragerea din carieră. Miliardarul i-a făcut o scrisoare lui Rafael Nadal, ocazie cu care i-a transmis cât de mult îl apreciază pe el, ca om, dar totodată și pentru tot ce a reușit să facă de-a lungul anilor.

Cu atât mai mult, Ion Țiriac este gata să îl ajute și să îl asculte pe Rafael Nadal oricând! Celebrul sportiv are numărul lui de telefon și îl poate suna de fiecare dată când simte nevoia.

Ion Țiriac este mândru că a decis să îi ofere un wildcard la Madrid, chiar în primul lui an.

„Rafa… dragul meu prieten,
Vreau să îți scriu această scurtă scrisoare care, din păcate, nu poate să descrie ceea ce ai însemnat pentru mine, pentru copii, pentru fani și pentru lumea sportului nostru.

Dăruirea, sacrificiul și respectul față de joc, pe teren și în afara terenului, de care ai dat dovadă timp de două decenii, sunt unice și nu vor fi niciodată depășite.
Ești un prieten pentru mine și, ca prieten, pot spune că lumea sportului are o datorie față de tine, datorie care nu poate fi plătită în bani sau titluri, ai dus totul la un alt nivel.

Una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat vreodată este să-i fi dat unui tânăr spaniol cu păr lung și aspect unic, chiar în primul an, un wildcard la Madrid și mă voi mândri și pentru asta. Prietene, ai numărul meu și voi fi mereu acolo pentru tine.
Ion”, aceasta este scrisoarea lui Ion Țiriac pentru Nadal.

Citește și: E sau nu Ion Țiriac internat? Fiul lui, Alexandru, lămurește zvonurile: ”Nu o să apară el să se justifice la TV”

Cum și-a anunțat Rafael Nadal retragerea din tenisul profesionist

Așa cum a precizat și Ion Țiriac în scrisoare, Rafael Nadal a dus acest sport la un alt nivel, iar vestea retragerii bineînțeles că a adus tristețe pe chipurile fanilor din întreaga lume.

„Vă anunț că mă retrag din tenisul profesionist. Realitatea este că ultimii doi ani au fost dificili și nu am fost capabil să joc fără limitări. Este o decizie grea, care mi-a luat timp, dar în această viață totul are un început și un sfârșit. Cred că este momentul potrivit să pun capăt unei cariere lungi și mult mai de succes decât mi-aș fi putut imagina vreodată”, a transmis Rafael Nadal.

Rafael Nadal va intra din nou pe teren înainte de retragerea definitivă, potrivit anunțului făcut chiar de el. Jucătorul de tenis va fi prezent la finala Cupei Davis, acolo unde își va reprezenta țara cu mândrie.

Citește și: Ion Țiriac, mesaj urgent pentru autoritățile din România. Cuvintele cu care a câștigat inimile oamenilor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!