Bianca va aprofunda muzică clasică şi îşi va consolida cunoştinţele în ştiinţa sunetelor. Deşi s-a mutat de mulţi ani în Grecia, alături de familia sa, tânăra încă mai poartă amintirea micului oraş din Moldova. În propriul blog – Jurnalul unei violoniste îndrăgostită de cărţi – artista povesteşte momente importante din viaţa ei. Nu îşi doreşte maşini scumpe sau bani şi faimă. Ce mai mare dorinţa a ei este să aibe bani să-şi cumpere un arcuş bun. Acum îşi împarte viaţa între studiul instrumentului pe care îl iubeşte, lectură, despre care susţine că este îndrăgostită iremediabil şi locul de muncă. (CITEŞTE AICI: Au lăsat baletul pentru un sport al băieţilor. Am intrat în vestiarul fotbalistelor! ”Nu mi-am imaginat niciodată că…”)

Pentru a câştigaa bani, s-a angajat la un magazin care vinde haine. Spune că locul de muncă este pe placul ei, mai ales că îi place moda şi magazinul îi oferă ceea ce îşi doreşte în domeniu. Visează la lucruri normale: o locuinţă frumoasă, să călătorească sau să-şi cumpere perechea de ghete pe care a văzut-o în vitrina unui magazin şi i-a plăcut la nebunie. Pentru a-şi realiza toate lucrurile pe care şi le-a propus, Bianca spune că nu îi place să lenevească şi nu doarme nici măcar o oră în plus.

A arătat că nu-i este greu să vorbească despre sine. Dimpotrivă, o face cu aceeaşi dezinvoltură cu care cânta. „Mie mi-a fost întotdeauna uşor să răspund la întrebarea asta. Poate şi din cauza faptului că ador să vorbesc despre mine şi uneori sunt cea mai egocentrică persoană de pe planetă, dar cred că faptul că ştiu cine sunt e important. Sunt Bianca, am 19 ani, născută-n august, dar locuiesc în Grecia. M-am născut într-un orăşel mic, undeva în Moldova, şi am ajuns într-un oraş mare, din care n-am văzut nici 20%. Sunt violonistă, cititoare, blogger, călător. Iubesc viaţa aproape la fel de mult cât mă iubesc pe mine. Am o relaţie bună cu părinţii şi nu sunt adolescentul tipic care e supărat pe viaţă. Lumea spune că sunt matură şi cred că sunt. În cei aproape 19 ani ai mei, am făcut multe. Am învăţat trei limbi (acum o învăţ pe a patra), am ţinut zeci de concerte, am citit sute de cărţi, am călătorit în multe locuri şi totuşi prea puţine, dar am reuşit să rămân tot timpul eu. La vârstă de şapte ani mi-am întâlnit dragostea vieţii mele: vioara. Poate că la vremea aceea nu realizăm norocul peste care am dat, dar acum sunt conştientă şi uneori nu-mi vine să cred că eu, dintre toate persoanele de pe planeta asta, am avut şansă să am talentul ăsta şi norocul ăsta. Pentru că talent poţi să ai, dar dacă nu e cineva lângă ţine să te susţină, tot degeaba. Eu mi-am avut familia întotdeauna aproape. Nu am iubit vioara de la început. Nici nu aveam cum. De-abia după ce am început să cânt cu adevărat am putut spune că da, asta e ce vreau să fac tot restul vieţii mele. Am tatuaje, sunt tunsă scurt, port tenişi pe scenă şi rochii scurte, dar totuşi m-am îndrăgostit de un lucru ca o vioara. Rezultatul relativ al tuturor anilor de muncă ar fi asta”, povesteşte tânăra. (VEZI ŞI: Povestea uimitoare a unui preot din Vrancea. A „înfiat” 20 de copii)

„Îmi place să învăţ, dar urăsc şcoala”

„O altă mare pasiune a mea este cititul. Ador cărţile. Îmi place să le cumpăr, să le răsfoiesc, să le miros, dar cel mai important, îmi place să le citesc. Am citit cam 300 de cărţi de când am început să citesc, acum cinci ani. Pentru o persoană ca mine, cu programul meu, sunt extrem de mulţumită de ritmul pe care îl am. Ador, de asemenea, hainele şi moda. Dacă s-ar putea, aş sta în magazine în fiecare zi şi aş lăsa bani buni în fiecare magazin pe care l-aş găsi. Dar cea mai mare pasiune a mea a fost şi va fi mereu viaţa. Îmi place să mă trezesc dimineaţă şi să studiez, îmi place să simt soarele, îmi place să stau în ploaie, îmi place să vorbesc cu oameni frumoşi, ador să vizitez locuri noi, dar am o slăbiciune pentru locurile unde am amintiri frumoase. Îmi place să râd, să mă distrez, să citesc, să scriu, să fotografiez, să îmi aduc aminte, să mă plimb, să ascult muzică. Îmi plac prietenii mei, ăia puţini, dar buni. Sunt o visătoare, dar ştiu când să mă opresc. Îmi urmez visele, am un spirit liber, dar ştiu cum să am avantaje din fiecare situaţie prin care trec. Îmi place să învăţ, dar urăsc şcoala. Îmi place să învăţ pe pielea mea. Încerc să fiu întotdeauna cu un pas înaintea celorlalţi şi nu îmi place când nu reuşesc. Sunt competivă, perfecţionistă, egoistă şi vreau că întotdeauna să fie pe-a mea. Nu-mi place să plâng, pentru că nu îmi place să recunosc că am slăbiciuni. Sunt o persoană puternică şi nu mulţi îmi pot face faţă. Sunt conştientă de calităţile mele şi le folosesc la maxim. Ştiu să obţin ce vreau şi nu sunt modestă. Nu îmi plac dramele, dar consider că e necesar să avem parte de clipe mai grele în viaţă. Mă bazez pe forţele proprii şi îmi rezolv singură probleme. De mică am fost descurcăreaţă şi aşa voi rămâne”, mărturiseşte Bianca în Jurnalul unei violoniste îndrăgostită de cărţi. (NU RATA, AICI: A avut o viaţă de film. Secretele unuia dintre cei mai cunoscuţi avocaţi români: A fost fotbalist de top, viceprimar şi… şef de cooperativă)

„Nu mă interesează să dorm o oră în plus”

„Am plecat la studii în afară şi parcă încă nu-mi vine să cred. Am plecat de-acasă. Mi se pare că, într-un fel, nu realizez ce mi se întâmplă. Sunt în priză la voltaj maxim acum. Studiez, învăţ, lucrez, încerc să îmi menţin o viaţă socială adecvată. Încerc să mă adaptez. Curăţ, spăl, mai şi gătesc. Bine, când îmi amintesc. Am un program care nu seamănă a program şi pe care încă încerc să îl stabilizez, deşi mi se pare că degeaba încerc să găsesc o stabilitate în tot acest haos frumos. Am să recunosc că nu am mult timp să mă gândesc la mine. Bănuiesc că este firesc, pentru că tot ce fac acum, tot pentru mine fac. Pentru viitor, dar şi pentru prezent. Mi-am găsit deja un loc de muncă fain, la Stradivarius, care se întâmplă să fie şi magazinul meu preferat de haine. Echipă mişto, haine pe gustul meu, contact cu oameni şi program bun. Am avut noroc, dar chiar şi aşa mulţi au fost uimiţi că mi-am găsit deja de muncă. Adică, am trei săptămâni aici, şi în mintea lor trebuie să treacă cel puţin trei luni că să începi să îţi cauţi un loc de muncă. Lucrez 20 de ore pe săptămână, am cursuri în fiecare zi, seara plec ultima de la conservator, şi aş dormi acolo dacă ne-ar lăsa. Cineva m-a întrebat de ce lucrez atât de mult. De ce nu lucrez doar orele de care am nevoie că să iau împrumutul de student? 56 de ore pe lună mi-ar trebui, iar eu lucrez 80. Am început deja demersurile pentru împrumut. Deci, de ce atât de mult? Pentru că vreau şi pot. Pentru că nu mă interesează să dorm o oră în plus. Pentru că vreau, simplu şi la obiect, să am bani. Vreau să am bani de un arcuş bun, vreau să mă duc acasă la ai mei când pot, vreau să călătoresc, să mă urc într-un tren dacă am chef şi să văd Germania, vreau să-mi iau perechea aia de ghete mişto pe care am văzut-o, vreau să ies la un vin cu prietenii, vreau să fac toate lucrurile pe care nu le-am putut face până acum. Vreau să stau într-un apartament fain, să merg cu autobuzul şi nu cu bicicleta. Vreau să nu mai am grija banilor. Vreau să fiu cu un pas înaintea lor. Şi pot. Nu-mi trebuie o oră în plus de somn. Nu-mi trebuie zile de leneveală”, mai spune tânăra. (CITEŞTE AICI: Un consultant financiar dă ponturi. Îi învaţă pe români cum să facă bani: ”E simplu! Trebuie doar să…” – EXCLUSIVITATE CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected] sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

LAURA MIRON