Lorena, fiica lui Ilie Balaci, a anunțat că familia nu are suspiciuni asupra morții fotbalistului după ce Ministerul Sănătății a spus că va face anchetă

Vedete
Lorena, fiica lui Ilie Balaci, a anunțat că familia nu are suspiciuni asupra morții fotbalistului după ce Ministerul Sănătății a spus că va face anchetă
Lorena, alături de tatăl ei, Ilie Balaci

Ilie Balaci, fostul mare fotbalist, va fi înmormântat marţi, 23 octombrie, la Craiova. (Vezi AICI imagini). Sicriul cu trupul neînsuflețit al sportivului a fost depus dimineața la stadionul Ion Oblemenco, iar familia prezentă la arenă a ţinut să facă precizări în privinţa anchetei dictate de Ministerul Sănătăţii.

De la Bucureşti au fost trimişi specialişti pentru a investiga modul în care cei de la ISU Dolj au acordat primele manevre de resuscitare. Lorena Balaci, fiica lui Ilie şi a Danielei, a vorbit cu reporterul ProSport prezent la stadionul din Bănie. (Citește și Lorena Balaci, transfigurată în ziua morții tatălui ei. Fiica sportivului a fost consolată de sora ei | FOTO)

Familia nu a ridicat suspiciuni asupra decesului

Lorena Balaci a anunţat că familia nu a ridicat suspiciuni asupra decesului fostul mare fotbalist. Mai mult, ea a ţinut să le mulţumească celor de la SMURD pentru modul în care s-au implicat şi că autopsia este o procedură normală în astfel de cazuri. Lorena nu a mai putut continua dialogul la apariţia lui Eugen Trică, fostul ginere al lui Balaci, cei doi izbucnind în lacrimi în momentul revederii, potrivit Mediafax. Lorena și Eugen au plecat la braţ în încăpererea unde e depus trupul fostei glorii a fotbalului românesc. Lorena a făcut aceste precizări, după ce ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că va face anchetă. (Vezi aici Nepotul lui Ilie Balaci, implicat într-un accident chiar în fața stadionului unde a fost depus fostul fotbalist)

„Ne-am autosesizat în urma suspiciunilor pe care familia le-a ridicat pentru că Ilie Balaci este un erou naţional, prin urmare era datoria noastă să facem acest lucru. Am constituit o echipă de control care se va deplasa la Craiova pentru a verifica exact ce s-a întâmplat în cazul lui Ilie Balaci. Se va verifica modul în care s-au respectat procedurile de preluare a pacientului, de la dispecerat la declararea decesului”, a spus Sorin Pintea. (Vezi aici Cine este Lorena, fiica cea mare a lui Ilie Balaci)

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Prosport.ro
Cum arată azi Tania Budi, femeia care a fost asociată cu Gigi Becali: „Păcatele le-am spovedit, n-am atins-o în viața mea”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Click.ro
Romina Gingașu, reacție după ce și-a șters fotografiile de pe Instagram. Ce se întâmplă, de fapt, între ea și Piero Ferrari: „Vreau să mă mut”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Descopera.ro
Ce se întâmplă cu Universul? Fizicienii nu reușesc să înțeleagă!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
Gandul.ro
Alegeri în Germania: S-au deschis secțiile de vot în Mecklenburg-Pomerania și Berlin. Cu ce noutate începe scrutinul
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli