Lovitură de proporții pentru tinerii căsătoriți. Cât vrea ANAF să ia din darul de nuntă

Lovitură de proporții pentru tinerii căsătoriți. Cât vrea ANAF să ia din darul de nuntă
Darul de nuntă ar putea fi impozitat / Sursă foto: Pexels, Facebook

Pe data de 19 septembrie, una dintre noile măsuri fiscale propuse de către Executiv a fost impozitarea nunților, botezurilor, dar și a darului de nuntă cu până la 70%. Modificarea Legii 70 prevede inclusiv modificarea plafonului de plată în numerar de la 10.000 de lei la 2.500 de lei, până în anul 2025. 

Până la data de 31 decembrie 2024 ar urma să intre în vigoare plafonarea plăților, pe care le pot primi organizatorii de nunți, până la 5.000 de lei. Următoarea modificare a plafonului va fi de pe 1 ianuarie 2025, când maximul va fi de 2.500 de lei.

Darul de nuntă ar putea fi impozitat

Cei care vor să ajungă la altar și să se bucure de darul de nuntă în întregimea sa ar trebui să se grăbească pentru că statul plănuiește să impoziteze cadoul nuntașilor cu 70%.

„Orice venituri realizate de persoanele fizice constatate de organele fiscale, în condiţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, a căror sursă nu a fost identificată se impun cu o cotă de 70% aplicată asupra bazei impozabile ajustate. Prin decizia de impunere organele fiscale vor stabili cuantumul impozitului şi al accesoriilor”, se arată în proiectul de lege cu noile măsuri fiscale.

O metodă prin care nuntașii ar putea fenta impozitarea ar fi să-i convingă pe invitați să le vireze banii direct în cont, pentru a fi taxați cu 10% impozit pe venit. Orice altă variantă ar fi mai avantajoasă decât o taxare cu 70%.

În condițiile în care foarte mulți tineri din România nu își permit să își plătească nunțile și achită consumația abia la final, prin dar, o astfel de impozitare ar duce la o scădere tot mai mare a căsătoriilor. Nu mai punem la socoteală faptul că meniul de nuntă pentru singură persoană pornește acum, în 2023, de la 50 de euro de persoană.

(CITEȘTE ȘI: Cristina Ciobănașu a dat nas în nas cu Vlad Gherman și Oana Moșneagu, la nuntă. „M-am pus lângă ea”. Ce a urmat)

ANAF cere explicații de la nuntași

Amintim faptul că încă din anul 2018, ANAF a început să le ceară tinerilor însurăței să prezinte toate informațiile despre firmele, PFA-urile și toate persoanele juridice cu care au colaborat și pe care le-au plătit pentru nuntă.

„Vă solicităm informaţii despre persoane fizice/Întreprinderi Individuale, Persoane Fizice Autorizate, Întreprinderi Familiale/ Societăţi Comerciale/ alte forme de organizare privind raporturile economice sau juridice pe care le-aţi avut cu ocazia evenimentelor prilejuite de celebrarea căsătoriei civile şi religioase”, extras din solicitarea ANAF pe care o primesc cei care își fac nunta.

(CITEȘTE ȘI: Cu câți bani a rămas Maria Constantin după nunta cu Robert Stoica: ”Mirii au venit cu bani de acasă”)

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...