Mesajul dureros postat de Michelle și Barack Obama în memoria lui Kobe Bryant! Legendarul baschetbalist, omagiat în întreaga lume

Moartea legendarului baschetbalist Kobe Bryant a șocat și, în același timp, a adus multă tristețe în inimile a milioane de oameni. Sportivi, vedete, politicieni și fanii fostului sportiv i-au adus omagii așa cum au simțit ei. Michelle și Barack Obama se numără printre cei care au postat un mesaj în memoria lui The Black Mamba, așa cum a fost supranumit starul lumea baschetului.

Citește și: Lista cu persoanele care s-au aflat în călătoria cu elicopterul morții, alături de Kobe Bryant. Un alt nume mare din sport a pierit

Michelle și Barack Obama, mesaj emoționant în memodia lui Kobe Bryant

După ce a aflat despre moartea fulgerătoare a lui Kobe Bryant și a fiicei sale de 13 ani, fostul președinte american Barack Obama a transmis un mesaj emoționant în numele familiei sale pe contul lui de Twitter. Fostul baschetbalist era căsătorit, iar el și Vanessa aveau împreună patru fete: Natalia, în vârstă de 17 ani, Gianna, 13 ani, Bianka, trei ani, şi Capri, născută în iulie 2019.

“Kobe a fost o legendă pe teren şi abia acum intra în a doua etapă a vieţii lui. Să o pierzi şi pe Gianna este şi mai dureros pentru noi, ca părinţi. Eu şi Michelle trimitem toată dragostea noastră şi rugăciunile noastre se îndreaptă spre Vanessa şi familie în această zi de neimaginat”, a scris Barack Obama pe contul său oficial deTwitter.

Citește și: Dumnezeule, n-au avut nicio șansă! Filmarea cu momentul prăbușirii elicopterului în care se afla Kobe Bryant

Citește și: Au apărut ultimele imagini cu Kobe Bryant în viață! Fostul baschetbalist era împreună cu fiica lui, Gianna, care a murit

Kobe Bryant, omagiat în întreaga lume

Regretatul baschetbalist Kobe Bryant a fost omagiat de numeroșii săi fani, dar și de personalitățile de pe întreg mapamondul.

Leo Messi a postat un mesaj emoționant după ce fostul star din NBA a decedat – “Nu am cuvinte… Toată dragostea mea pentru familia și prietenii lui Kobe. A fost o plăcere să te cunosc și mă bucură că am împărțit momente frumoase împreună. Ai fost un geniu, cum puțin au fost” este mesajul scris de Messi pe contul lui de Instagram.

Pe aceeași rețea de socializare, Neymar a scris: “Zi tristă pentru noi, cei din sport, pentru noi, fanii, și în special pentru familia și prietenii lui Kobe. Ai scris istorie cu mâninile tale, mulțumim că ai dus sportul la un alt nivel, Kobe. Fie ca Dumnezeu să mângâie inimile familiei și prietenilor tăi”, iar Steven Gerrard a notat în dreptul unei poze cu fostul star NBA: “Odihnește-te în pace, Kobe”.

Simona Halep a fost și ea șocată de vestea morții lui Kobe Bryant și a transmis condoleanțe imediat după victoria de la AO. “RIP Kobe Bryant și toți cei care și-au pierdut viața astăzi! Pierderea ta ne dă tutror de gândit! Mulțumesccă ne-ai inspirat să ne urmăm visurile”, a scris sportiva pe contul ei de Twitter.

Fostul baschetbalist Kobe Bryant şi fiica lui de 13 ani, Gianna, au încetat din viaţă ieri dimineață, după ce elicopterul Sikorsky S-76B în care se aflau s-a prăbuşit lângă Calabasas, o localitate aflată la 50 de kilometri nord-vest de Los Angeles. Potrivit Federal Aviation Administration, aparatul fusese fabricat în 1991 şi era înregistrat pe numele societăţii Island Express Holding Corp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!