MGL ştie ce să facă atunci când iubita e supărată. Erika Isac a dat tot din casă! “Suntem orgolioși până…”

Eika Isac nu are nevoie de prea multe introduceri. Tânăra a reuşit să se facă remarcată în industria muzicală datorită pieselor sale care au avut mesaje puternice, profunde, menite să schimbe percepţii. Pe lângă carieră, şatena stă foarte bine şi la capitolul sentimental. Are în prezent o relaţie frumoasă cu un artist la fel de cunoscut şi apreciat de public. CANCAN.RO a stat de vorbă cu iubita lui MGL care nu s-a ferit să vorbească despre povestea de dragoste pe care o trăieşte! A dat din casă detalii interesante pe care nu trebuie să le rataţi!

Mulţi ar putea spune că în zilele noastre este foarte greu să menţii relaţia şi cariera la acelaşi nivel. Ei bine, Erika Isac ne mărturiseşte că este norocoasă din acest punct de vedere pentru că partenerul ei face parte din aceeaşi industrie, ştie cum merg lucrurile şi este un bărbat înţelegător. Cu toate acestea, ca în orice alt cuplu, apar neînţelegeri, dar ambii parteneri ştiu cum să le gestioneze.

CITEŞTE ŞI: N-au avut nicio șansă! Erika Isac și iubitul ei, MGL, shopping liniștit până când au fost ”încolțiți”!

De asemenea, cântăreaţa povesteşte că odată cu trecerea timpului, amândoi s-au maturizat, iar acum, înţeleg mult mai bine cum ar trebui să reacţioneze în situaţiile limită.

Cum reuşesc Erika Isac şi MGL să se împartă între viaţa personală şi cea profesională

CANCAN: Aseară ai cântat cu MGL și te-am văzut și noi și aș vrea să-mi spui cât de greu este să vă împărțiți între relație și carieră, ținând cont de faptul că amândoi sunteți artiști.

Erika Isac: Nu mi se pare neapărat foarte greu pentru că, nu știu, relaționăm foarte bine pe partea asta, ne înțelegem și bine unul pe altul știind cu ce ne ocupăm și suntem și împreună cam peste tot, știi?  Adică, uite, acum suntem, de exemplu, și la „Beach, Please!” suntem puși unul după altul, ca timeline, gen. Și așa suntem și la multe alte concerte. Deci, it’s pretty fine. 

CANCAN: Dar cine este mai mult timp plecat de acasă? 

Erika Isac: Depinde. Sunt luni sau perioade în care sunt eu și perioade în care e el. Chiar depinde, nu pot să dau un nume aici. 

CANCAN: Am văzut că ați făcut voi un clip pe TikTok în care vorbeați despre relația voastră și spuneați că a fost o relație în care v-ați vindecat foarte mult, așa, unul pe celălalt. Spune-mi cum ați făcut asta, care au fost modalitățile?

Erika Isac: Sacrificii și maturitatea care vine inevitabil o dată cu vârsta, știi, trecând așa prin ani, îți mai vine mintea la loc, îți se dezvoltă cortexul prefrontal, ce mai zic ăștia pe TikTok. Și mai realizezi lucruri, mai şi taci din gură, mai şi deschizi gura mai tare în funcție de situație.

Erika Isac, alături de iubitul ei

Erika Isac, alături de iubitul ei

CANCAN: Dar cine tace mai mult din gura în relația voastră? 

Erika Isac: Sincer, el, dar nu într-un mod din ăla gen supus. El e mai, cum să zic eu, el aplanează mai des conflictele. Știi, eu sunt un pic așa… el se găsește adeseori fiind un pic mai așezat sau sunt momente în care el e mai isteric și eu sunt mai așezată. Știi, asta îmi place la noi că, cumva când nu poate unul, poate celălalt.

CANCAN: Dar cine își cere scuze mai ușor atunci când este cazul? Adică cine ridică steagul alb mai repede?

Erika Isac: El, el. De fapt, nu, el, depinde și cine greșește sau cine a greșit primul în situație. 

CANCAN: Corect, dar dacă ești un om foarte orgolios, nu-ți vine să-și ceri scuze nici măcar atunci când greșești tu.

Erika Isac: Înțeleg, dar nu, la noi, adică suntem orgolioși până într-un punct, nu avem orgolii de alea de copii de 17 ani, știi. Adică dacă e foarte vizibil că eu am greșit sau el, chiar ne cerem scuze. Nu stăm două zile nevorbind unul cu altul, că eu nu-mi cer scuze chiar dacă eu am greșit, știi, e stupid.

CANCAN: Plecați în vreo vacanță vara aceasta? 

Erika Isac: Da, vrem să mergem, ne-am făcut deja un traseu, urmează să plătim vacanța propriu-zis, să facem Corfu și Albania.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741. CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă