N-ai fi zis! Cât costă o pizza într-un restaurant din Mamaia

N-ai fi zis! Cât costă o pizza într-un restaurant din Mamaia

Românii au început să își organizeze concediile de vară, iar pentru mulți litoralul românesc rămâne destinația preferată. Prețurile variază de la o stațiune la alta, însă acest lucru nu îi oprește pe turiști să se bucure de razele soarelui. Pe lângă cazări, oamenii sunt interesați să mănânce bine, astfel caută cele mai bune variante. Iată câți bani trebuie să scoți din buzunar pentru o pizza într-un restaurant din Mamaia.

Deși mulți turiști au abandonat litoralul românesc și au ales să își petreacă vacanțele în destinații precum Bulgaria, Grecia sau Turcia, unii români se declară mulțumiți de prețurile de la noi.

Cât costă o pizza într-un restaurant din Mamaia

Hotelierii și proprietarii de restaurante se confruntă cu cheltuieli mai mari decât în anii trecuți. Cei din turism au tot majorat tarifele pentru a încerca sa compenseze pierderile uriașe din pandemie. Dar cu toate acestea, indiferent de situație, românului îi place să se distreze. Mulți fac economii în timpul anului pentru a putea să se bucure de un sejur mai lung.

CITEȘTE ȘI: CÂȚI EURO A PLĂTIT UN CUPLU (CU 2 COPII) DIN ROMÂNIA, PENTRU UN SEJUR DE 4 NOPȚI, LA UN HOTEL DE 5 STELE DIN GRECIA

Ca și în alți ani, stațiunea Mamaia rămâne printre preferatele românilor. Deși este considerată una dintre cele mai scumpe zone de pe litoral, există anumite locații în care oamenii pot mânca bine și destul de ieftin.

Spre exemplu, la o terasă situată în zona centrală, lângă gondolă poți mânca o pizza cu doar 33,5 lei. Prețurile variază în funcție de sortimentul ales, însă cea mai scumpă din meniu este 45,5 lei.

Pizza la o terasa din Mamaia

Prețuri de pe litoral: bere la draft, cel mai ieftin șezlong

Cei care doresc să își potolească setea cu o băutură rece pot alege să achiziționeze o bere la draft pentru care trebuie să plătească nu mai puțin de 7 lei. De altfel, cei care merg la plajă trebuie să știe că prețul celui mai ieftin șezlong este de 20 de lei. În anumite zone ale litoralului, se poate închiria și la prețul de 30 de lei.

Pentru turiștii care nu au ajuns încă pe litoral, dar iau în calcul să petreacă mai multe zile în Mamaia, trebuie să știe ce buget să pregătească pentru acest concediu. Astfel, prețurile pentru o singură noapte de cazare cu mic dejun inclus, într-unul dintre hotelurile din Mamaia, variază de la 235 de lei la 450 de lei, în timp ce în alte stațiuni prețurile sunt mult mai accesibile.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!