În ediția de luni seară a emisiunii Survivor România 2022, Marian Drăgulescu (41 de ani) , a fost eliminat. Voturile publicului l-au trimis acasă pe gimnast şi l-au ţinut în competiţie pe fostul Războinic Ionuţ. Se pare că la nici două zile de la eliminarea sa, sportivul olimpic are planuri de însurătoare. Ce a declarat acesta?
Marian Drăgulescu a mărturisit, în urmă cu câteva luni că este îndrăgostit de Simona, actuala sa parteneră de viață și că urmează să facă nunta. Când vor stabili cei doi marele eveniment? Acesta ar fi cea de-a treia însurătoare a sa.
Atfel, gimnastul a declarat, la începutul anului că după ce va trece pandemia de coronavirus va dori să legalizeze relația pe care o are cu Simona. De asemenea, el a mai menționat că aveau o relație de doi ani și jumătate, la momentul respectiv.
”Suntem împreună de doi ani şi jumătate, urmează să legalizăm şi noi relaţia, dar să treacă pandemia asta. Vrem să se liniştească lucrurile, nu ne ţine împreună un act”, spunea sportivul atunci, pentru Click. După ce a stat despărţit de iubită peste două luni, a realizat cât de mult îşi doreşte să fie cu ea pentru restul vieții.
Un alt concurent de la Survivor care a fost eliminat recent este și TJ Miles. Când a aterizat pe aeroportul din Otopeni acesta a oferit un interviu în care a spus doar cuvinte de laudă la adresa lui Marian Drăgulescu.
”M-am înţeles bine cu Marian Drăgulescu. Un om foarte răbdător, m-a învăţat ce înseamnă să am răbdare. M-am înţeles cu fiecare bine, până la un moment dat. Am avut clipe frumoase cu toţi, chiar şi cu CRBL, Elena, Zmărăndescu, Laura, chiar toţi. Marian Drăgulescu sau Alex Delea cred că ar câştiga. Nu sunt sigur, poate şi o fată, poate Elena”, a spus TJ Miles, la venirea sa în țară.
Vloggerul a fost așteptat de către părinţii săi, care l-au îmbrăţişat cu drag, fericiţi că TJ a revenit, în sfârşit, acasă. Prietenii lui TJ au fost de asemenea prezenţi, iar fostul Faimos s-a bucurat nespus de revederea cu aceştia.