Nicoleta Luciu revine într-o nouă telenovelă? ”Carmen Tănase e Dumnezeu!”

Revederea Nicoletei Luciu cu o parte dintre foștii colegi de telenovele i-a reaprins pasiunea din trecut. Ca și ceilalți, de altfel, fosta Miss România și-ar dori și speră să mai joace într-o astfel de producție. În același timp, Nicoleta este marcată de un sentiment de tristețe din cauza actorilor decedați. Totodată, ea își amintește de ajutorul pe care i l-a dat Carmen Tănase la acea vreme, mai ales când nu știa cum să joace o anumită secvență. CANCAN.RO are toate amănuntele.

Nicoleta Luciu, mamă a patru copii, stabilită în prezent la Miercurea Ciuc, a venit special în capitală pentru a nu rata întâlnirea cu o parte dintre foștii săi colegi de telenovele.

Revederea a întors-o cu gândul la platoul de filmare, la momentele când i se mai întâmpla și ei, ca și celorlalți, de altfel, să-și uite replicile, sau la secvențele ce o puneau în dificultate atunci când trebuia să le interpreteze. Și nu numai!

„A fost emoționant. Am depănat amintiri, în special despre dublurile pe care le trăgeam când uitam replicile. Mi s-a întâmplat și mie, dar nu prea des. Cert este că eram o generație foarte conștiincioasă și am muncit foarte mult. Nimic nu a căzut din cer. Ne-am dat toți toată silința să iasă bine”, a mărturisit aceasta în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Nicoleta Luciu și-ar dori să mai joace alături de Carmen Tănase/ Foto: Facebook

Nicoleta Luciu: „Carmen este Dumnezeu”

Carmen Tănase, alias mama Flăcărica, i-a fost Nicoletei un adevărat sprijin, la filmări. Îi poartă un mare respect iar întâlnirea cu aceasta a fost un nou prilej și de a-i mulțumi pentru tot.

„Pe mine Carmen Tănase m-a ajutat foarte mult. Și atunci când nu știam cum să joc o anumită secvență. Și nu numai. Carmen e Dumnezeu”, a adăugat aceasta.

În același timp, la fel ca și colegii săi, fosta miss România are un sentiment de tristețe dat fiind faptul că actori care le-au ghidat pașii în telenovelele care au creat furori la acea vreme, cum ar fi Gheorghe Dinică sau Marin Moraru, au devenit doar o amintire:

„Foarte trist este însă faptul că mulți dintre cei cu care am jucat au murit. Și nu-i mai putem aduce înapoi”.

„Toți vrem asta”

Totodată, Nicoleta Luciu nu ne-a ascuns faptul că deși s-a retras din lumina reflectoarelor, ar juca din nou, cu aceeași pasiune, într-o telenovelă, alături de foștii săi colegi.

„Toți vrem să ne reîntâlnim într-o nouă telenovelă. Chiar am discutat asta. Nu se știe niciodată, viața îți rezervă surprize”, ne-a mai spus aceasta.

Până atunci însă, fosta actriță pregătește un proiect surpriză pentru viitorul apropiat. Momentan nu vrea să vorbească despre acesta, din superstiție.

Citește și: Condiția pusă de Nicoleta Luciu pentru a accepta show-ul TV: ”Asta îmi doresc!”

(VEZI ȘI: Surorile Luciu, la momentul adevărului: Nicoleta, totul despre carieră şi familie! Iuliana a rămas „codaşă”: „Sunt oaia neagră”)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!