Nu e o glumă! Câți lei primește Connect-R ca să cânte de Revelion în Slobozia, timp de 50 de minute

Nu e o glumă! Câți lei primește Connect-R ca să cânte de Revelion în Slobozia, timp de 50 de minute

Se apropie două dintre cele mai îndrăgite momente ale anului de români, Crăciunul și Revelionul, motiv pentru care multe localuri, restaurante și scene deschise oferă clienților și publicului momente artistice, organizatorii având obligația de a respecta măsurile impuse de autorități în pandemie. Unul dintre artiștii care vor concerta pe scenă este Connect-R. Câți lei primește cântărețul ca să cânte de Revelion în Slobozia, timp de 50 de minute?

Connect-R va fi prezent, în noaptea de Revelion, pe scenă, unde va concerta în fața unui public generos. După ce săptămâna trecută a avut loc o ședință în urma căreia oficialii au anunțat că se pot organiza spectacole în aer liber, organizatorii au început să stabilească listele cu artiștii care vor urma să urce pe scenă pentru a cânta și a încânta sufletele oamenilor. Iar, printre aceștia se află și Connect-R. Cântărețul va susține un moment artistic în fața oamenilor, alături de Roxen și Andia (solista Dj Project), la Slobozia, în noaptea dintre ani.

Vezi și CONNECT-R, DEZVĂLUIRI EMOŢIONANTE DESPRE LIPSURILE DIN COPILĂRIE: „VEDEAM LUPTA A LOR MEI SĂ NE PUNĂ MÂNCARE PE MASĂ”

Câți lei primește Connect-R ca să cânte de Revelion în Slobozia, timp de 50 de minute

Connect-R va cânta la Slobozia, în noaptea dintre ani. Evenimentul este organizat de Direcția Educație, Cultură și Tineret Slobozia, instituție subordonată Consiliului Local al Municipiului Slobozia. Concertul va avea loc în aer liber, iar Primăria plătește aproape 20.000 de euro.

Andia și Roxen vor concerta câte 40 de minute de Revelion. Prețul achiziției a fost de 63.560 de lei (12.482 de euro) și include și montaj și demontare echipamente, închiererea de mașini, probe de sunet, dar și cheltuieli cu trupa artistului. O parte din bani vor reveni celor două artiste, arată Wowbiz.ro.

Pe de altă parte, Connect-R va concerta timp de 50 de minute pe scenă, iar pachetul de servicii a fost achiziționat la prețul de 35.690 de lei (7211 euro). Pachetul include 30 de minute pentru montaj, 30 de minute pentru demontarea echipamentelor, o oră de soundcheck, dar și alte cheltuieli.

Vezi și CONNECT-R, MĂRTURISIRI NEAȘTEPTATE DESPRE CĂSNICIA CU MISHA „ÎN CERURI NU O SĂ FIM DECÂT FRAȚI ȘI SURORI”

Connect-R era să-și piardă copilul când avea un an

În urmă cu ceva timp, Connect-R a dezvăluit că s-a luptat cu depresia din cauza faptului că fiica sa a fost la un pas să-și piardă viața. Artistul a povestit că fiica lui s-a îmbolnăvit chiar la un an după ce i s-a administrat un vaccin, iar atunci a stat o lungă perioadă de timp intubată.

”S-a îmbolnăvit de la un vaccin, când a făcut vaccinul de 1 an, pe fondul unei otite, i-a scăzut imunitatea aproape de 0, era intubată, ne-a nenorocit, și atunci practic a început momentul meu de despresie. Până atunci nu puteai, nu aveai cum să mă clintești și a venit copila asta Maya să-mi arate în ce iluzie trăiam eu, că asta înseamnă iluzie. Acolo au năpădit toate fricirile, m-a terminat, am fost la psihologi, n-am reușit mare lucru”, povestea Connect-R.

Citește și CUM ȘI-A CÂȘTIGAT CONNECT-R PRIMII BANI: „ERAM PRINȚ ȘI CERȘETOR! VINDEAM ZIARE ÎN INTERSECȚIE: IA PROSPORTU’, IA PROSPORTU’!” | VIDEO

Sursă foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Prosport.ro
Gigi Becali, Giovanni Becali și Victor Pițurcă, rămași fără bani la cazino, au intrat peste „donjuanul fotbaliștilor” și l-au „jumulit” de 40.000 de dolari! EXCLUSIV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
Click.ro
Oana Ioniță, probleme cu Sushi, animalul său de companie. Ce a pățit patrupedul și cum a reușit vedeta să îl salveze: „Rasa asta de câini e foarte dificilă”
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Gandul.ro
Cine este Iliana Iotova, favorită la câștigarea președinției Bulgariei. Iotova a fost puternic contestată după ce, în perioada în care era vicepreședinte, l-a grațiat pe „Escobarul Bulgariei”
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani