Obligatoriu până la 1 noiembrie! Ordinul a venit direct de la UE

Obligatoriu până la 1 noiembrie! Ordinul a venit direct de la UE

Maros Sefcovic, vicepreședintele pentru Relații Interinstituționale de la Comisia Europeană, a anunțat că Uniunea Europeană are în plan să le impună statelor din blocul comunitar să-și asigure rezervele de gaz la nivel de 90% înainte de 1 noiembrie 2022.

UE speră, astfel, ca fiecare stat să fie ferit de probleme în caz de evoluții geopolitice sau ierni aspre. Inițiativa respectivă va fi înaintată statelor din blocul comunitar, dar și Parlamentului European. Prin această propunere, se dorește ca achizițiile de gaz rusesc în 2022 să fie reduse cu două treimi.

“Vom propune un cadru legislativ care va obliga fiecare ţară să-şi asigure rezervele de gaz la nivel de 90% înainte de 1 noiembrie, pentru a fi mai rezilienţi în caz de evoluţii geopolitice sau de ierni aspre”, a informat Maros Sefcovic, potrivit AFP.

(VEZI AICI: RUSIA A OPRIT GAZUL CĂTRE EUROPA. CONDUCTA YAMAL A FOST ÎNCHISĂ)

Ordinul a venit direct de la UE. “Discuția este dificilă”

Dezbaterile vor continua pentru a fi implementate reguli uniforme şi consolidate de stocare. “Reducerea dependenţelor noastre întruneşte mai mult consens decât reforma pieţelor noastre şi dezvoltarea de instrumente de control al preţurilor. Discuţia este dificilă asupra chestiunii plafonării preţurilor în perioade de creştere puternică”, a declarat și Clément Beaune, secretarul de stat pentru Afaceri Europene din Franța.

“Vom reflecta la plafonarea preţurilor electricităţii şi a gazului”

Totodată, Parlamentul European va prezenta un nou proiect cu privire la viitoarele achiziții de gaz natural, pentru a obține prețuri accesibile.

“Un grup de lucru special va fi în contact strâns cu statele şi cu principalii actori ai sectorului ar trebui să cooperăm, nu să ne facem concurenţă pe pieţele internaţionale”, a adăugat Maros Sefcovic.

“Vom reflecta la plafonarea preţurilor electricităţii şi a gazului, pentru a atenua explozia preţurilor pentru consumatori”, a completat Maros Sefcovic, sesizând faptul că că volatilitatea pieţei europene poate “agrava sărăcia energetică şi submina competitivitatea industriei”.

(VEZI AICI: CE RISCĂ ROMÂNII CARE NU DAU INDEXUL LA GAZE ŞI NU ÎŞI PLĂTESC FACTURA PÂNĂ LA DATA SCADENTĂ)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
Click.ro
Florin Piersic, surpriză de proporții la MasterChef! Ce a făcut marele actor la 90 de ani, în fața concurenților
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!