Pe 29 octombrie, Soleda din Cluj a fost dată dispărută. De necrezut unde a fost găsită după 2 zile de căutări

Pe 29 octombrie, Soleda din Cluj a fost dată dispărută. De necrezut unde a fost găsită după 2 zile de căutări

Soleda Cozac, o adolescentă în vârstă de 16 ani, din localitatea Cămărașu, județul Cluj, a fost dată dispărută, în cursul zilei de sâmbătă. Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că minora a plecat de acasă, în jurul orei 17.00 și nu s-a mai întors. După două zile de căutări, tânăra a fost găsită.

Oamenii legii au intrat în alertă, după ce familia a anunțat dispariția tinerei. Polițiștii au transmis urgent un mesaj, a doua zi, cerând ajutorul tuturor celor care le pot furniza orice informație care să îi ajute să o găsească pe Soleda Cozac.

CITEȘTE ȘI: TULBURĂTOR! O STUDENTĂ DE 20 DE ANI DE LA O UNIVERSITATE DE PRESTIGIU A DISPĂRUT PE 14 OCTOMBRIE. UNDE A FOST GĂSITĂ DUPĂ 6 ZILE

„La data de 29 octombrie a.c. polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați cu privire la faptul că minora COZAC SOLEDA, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar la aceeași dată, în jurul orei 17.00 din locuința situată în localitatea Cămărașu, județul Cluj, iar până în prezent nu a mai revenit.”, se arată în comunicatul transmis de IPJ Cluj.

Soleda din Cluj a fost dată dispărută

Unde a fost găsită după 2 zile de căutări

Polițiștii clujeni au făcut tot posibilul să o găsească rapid pe fată. Luni dimineață aceștia au anunțat că adolescenta a fost depistată pe raza altui judeţ, în cursul serii de ieri.

„În urma activităților investigativ-operative minora a fost depistată în cursul serii de ieri 30 octombrie a.c., pe raza municipiului Bistrița. Pe timpul plecării aceasta nu a fost victima vreunei infracțiuni.”, se arată în comunicatul IPJ Cluj.

De asemenea, oamenii legii au transmis mulțumiri instituţiilor şi persoanelor care i-au ajutat să o găsească pe Soleda, în urma apelului lansat în cursul zilei de duminică.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Click.ro
Totul sau nimic: Karma lovește în dragoste pentru 3 zodii, până la finalul lunii noiembrie
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un break hibrid care merită mai multă atenție. De ce Renault Megane din 2021 poate fi o surpriză plăcută
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
SURSE Mărturia unui general SIE în rezervă aruncă în aer dosarul în care a fost audiat fostul premier Ilie Bolojan: „Știu cu siguranță că s-au dat 600.000 de euro pentru numirea unui secretar de stat”
Gandul.ro

Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă