Povestea fermierului care are 12 soții, 102 copii și 568 de nepoți: „Îi sfătuiesc pe cei care doresc mai mult de patru soții să nu facă asta”

Povestea fermierului care are 12 soții, 102 copii și 568 de nepoți: „Îi sfătuiesc pe cei care doresc mai mult de patru soții să nu facă asta”
Imagine reprezentativă. Sursă foto: Pixabay

Un bărbat în vârstă de 67 de ani, care are 12 soții, 102 copii și 568 de nepoți, a explicat faptul că nu își mai dorește să își mărească familia, pentru că nu are cum susțină financiar. Mai mult decât atât, fermierul le-a transmis un mesaj și bărbaților care își doresc mai mult de patru soții.

În Uganda, poligamia este legală. Musa Hasahya, un fermier în vârstă de 67 de ani, a început să își mărească familia în urmă cu 50 de ani. De atunci și până acum, bărbatul a reușit să formeze un adevărat „batalion” – are 102 copii și 568 de nepoți. Întreaga familie locuiește în Bugisa, în 12 case. Bărbatul a mărturisit că nu cunoaște numele tuturor copiilor.

În cadrul unui interviu, bărbatul a mărturisit faptul că își dorește să nu mai devină, din nou, tătic, pentru că nu are o situație financiară stabilă. În plus, și-a rugat, recent, cele 12 soții să meargă la doctor, pentru a primi soluții și metode de contracepție.

Vezi și DATORITĂ UNUI SMS, TÂNĂRA DIN IMAGINE ȘI-A DAT SEAMA CĂ BĂRBATUL CARE A CRESCUT-O NU E TATĂL EI. DAR ASTA NU E TOT: CINE E PĂRINTELE EI ADEVĂRAT, DE FAPT

Ce le recomandă bărbaților care vor mai multe soții

Totodată, fermierul în vârstă de 67 de ani a ținut să transmită un mesaj și bărbaților care își doresc mai mult de patru soții, potrivit Dailymail.co.uk: „Nu mai pot accepta nașterea altor copii din cauza resurselor limitate. Și, în acest sens, le-am sfătuit pe toate soțiile mele care sunt fertile să meargă la cabinetul de planificare familială. De asemenea, îi sfătuiesc pe cei care doresc mai mult de patru soții să nu facă asta, pentru că nu e bine”.

Sursă imagine: captură video din cadrul materialului realizat de Afrimax English

Citește și  POVESTEA TULBURĂTOARE A UNEI MĂMICI CARE A STAT CU BEBELUȘUL MORT ÎN PÂNTECE, ÎN VACANȚĂ. CARE A FOST MOTIVUL

Sursă foto: captură video YouTube – Afrimax, Pixabay

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști? În urmă cu 20 de ani avea un look complet diferit. Astăzi este una dintre cele mai cunoscute vedete din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști? În urmă cu 20 de ani avea un look complet diferit. Astăzi este una dintre cele mai cunoscute vedete din România
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Prosport.ro
„Superbă!”. Ana Bogdan, imagini hot în costum de baie
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
Click.ro
Ce face și cum trăiește acum fiica Andei Călugăreanu? Ioana Tufaru, greu încercată de viață. Cum se descurcă și ce necaz i-a lovit familia
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Ilie Bolojan, alai cu SPP pentru nunta fiicei sale. Fostul premier a folosit agenții și mașina Serviciului de Protecție și Pază pentru organizarea evenimentului, inclusiv pentru a escorta o celebră femeie de afaceri de la aeroport la hotel. Gândul publică imaginile
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!