Premieră la Insula Iubirii 2026! Obiectul primit de concurenți poate schimba tot jocul

Radu Vâlcan

Premieră la Insula Iubirii! Sezonul 10 vine cu o surpriză pe care fanii show-ului nu au mai întâlnit-o până acum. Radu Vâlcan le-a pregătit concurenților ceva cu totul neașteptat, iar obiectul primit de aceștia nu este deloc unul pus acolo doar de decor.

Cele cinci cupluri au ajuns în Thailanda pentru testul suprem al relațiilor, convinse că vor avea de înfruntat tentații, gelozii și situații care le pot da lumea peste cap. Numai că, de această dată, producția a mai venit cu o noutate.

Radu Vâlcan a anunțat că toți concurenții vor primi câte un colier. Bijuteria nu este una oarecare. Colierul primit de fete și de băieți reprezintă legătura pe care o au cu partenerii lor. Practic, fiecare concurent poartă la gât un simbol al relației pentru care a venit în Thailanda.

Premieră la Insula Iubirii!

Doar că aici lucrurile devin cu adevărat interesante. Pentru că medalionul nu trebuie să rămână neapărat acolo până la finalul experienței. Dacă unul dintre concurenți simte că legătura dintre el și partenerul său trebuie ruptă, poate arunca medalionul în foc.

Premieră la Insula Iubirii

Premieră la Insula Iubirii

Gestul simbolizează ruperea legăturii dintre cei doi și poate deveni unul dintre cele mai puternice momente ale sezonului. Practic, nu mai este nevoie de explicații interminabile sau de promisiuni. Un colier aruncat în foc poate spune tot. Rămâne de văzut cine va ajunge în punctul în care să facă un asemenea gest, mai ales că sezonul abia a început, iar tentațiile sunt deja la datorie.

Sezonul 10 a venit cu surprize peste surprize

Cinci cupluri au plecat în Thailanda pentru a vedea dacă relațiile lor rezistă celor 21 de zile departe unul de celălalt și în compania ispitelor. Sezonul 10 a început pe 4 septembrie, iar producția a anunțat mai multe elemente noi pentru această ediție.

Una dintre poveștile care au atras atenția este cea a lui Marcel și Armina. Marcel nu este deloc străin de Insula Iubirii, după ce în sezonul 8 a fost ispită. Acum, însă, s-a întors în cu totul altă poziție: este concurent și își testează propria relație.

Și dacă cineva credea că lucrurile vor rămâne calme, primul bonfire a demonstrat rapid contrariul. Concurenții au început să afle ce se întâmplă în cealaltă vilă, iar unele declarații au fost suficiente pentru a aprinde spiritele. Bianca Ghiurcă a aflat ce a spus Prințul Marco despre relația lor, iar după zece ani împreună, declarațiile lui nu au fost tocmai cele mai ușor de digerat.

„Eu, pe Bianca, după 10 ani, încă o iubesc mult mai mult. Noi suntem chiar ok (…) Eu chiar mă gândesc că poate să vina una și să îmi placă și să mă uit la ea (…) Greșesc pentru că așa sunt făcut: zâmbesc, îmi place viața, cineva îmi râde, râd și eu. Mie îmi place flirtul foarte mult (…) Știi care este tiparul meu? Una ca Bianca, dar c***ă”, a povestit Prințul Marco, la Insula iubirii.

Iar dacă până acum telespectatorii au văzut lacrimi, gelozii și primele apropieri, de acum înainte mai există un element care poate da totul peste cap: colierul.

VEZI ȘI: Încă un cuplu descalificat de la Insula iubirii. Cine sunt concurenții dați afară de Antena 1

Concurenta de la Insula Iubirii, cerută în căsătorie la bonefire-ul final. Nicio ispită n-a reușit să-i despartă!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video