Premierul Ludovic Orban, puțin îngrijorat de creșterea numărului bolnavi de COVID-19: „România ar fi ajuns «Italia la pătrat» dacă….”

Publicat: 28/06/2020 | 23:16
Premierul Ludovic Orban, puțin îngrijorat de creșterea numărului bolnavi de COVID-19: „România ar fi ajuns «Italia la pătrat» dacă….”

Premierul Ludovic Orban consideră că țara noastră a scăpat de o fază gravă a pandemiei datorită măsurilor luate din timp, chiar înainte de starea de urgență. Din punctul de vedere ak primului ministrul, prezentul nu reprezintă valul doi al pandemiei.

Concret, Ludovic Orban a declarat, duminică seara, la Realitatea Plus, că România ar fi ajuns „Italia la pătrat” dacă autoritățile nu ar fi impus măsuri de izolare și carantinare, el spunând în acest context că nu înțelege decizia CCR, așa cum nu a fost „corectă” nici decizia CCR privind amenzile.

Citește și: Atenție! În ultimele 24 de ore, coronavirusul a ucis un român la 60 de minute. Avertismentul unui Raed Arafat

„Nu a trecut încă primul val. Nu e corectă definirea „valul 2″. Nu e vorba de un val 2. Ca să fie un val 2, trebuie să treacă primul val care încă nu a trecut. Ce se întâmplă în România e într-o oarecare măsură firesc. 

Se neglijează pericolul

Românii au fost supuși la măsuri restrictive greu de acceptat, deși am avut un plan de relaxare în trepte, un plan care să permită reluarea activităților în ordinea descrescătoare a riscului, există o relaxare și o atitudine de neglijare a pericolului.

Această atitudine a fost generată și de foarte multe luări de poziții din partea unor lideri politici iresponsabili care au îndemnat oamenii să nu respecte regulile, care au bagatelizat pericolul și i-au determinat pe mulți să nu perceapă la adevărată gravitate riscul epidemiei”, a spus Ludovic Orban.

Nu rata: Primăria Bacău și consilierii locali ar putea intra în izolare. Care este starea de sănătate a angajaților

Ludovic Orban a vorbit și despre numarul mare de cazuri coronavirus din ultimele zile. El este de parere că acum nu ne confruntăm cu valul 2 ci sunt doar efectele relaxarii si chiar si efectele unor lideri politici iresponsabili care au indemnat oamenii sa nu mai respecte regulile.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a atras și el atenția, tot duminică seara, că autoritățile iau în calcul restricționarea circulației în anumite localități, dacă apar focare de coronavirus. Totul după creșterea semnificativă a numărului de infectări și a ratei de infectare.

Dezastrul a fost evitat

Prim-ministrul a vorbit și despre atacurile la Curtea Constituțională venite din partea Avocatului Poporului care a contestat atât amendarea cetățenilor cât și carantinarea lor și izolarea lor în starea de urgență, unelte fără care Guvernul nu ar fi putut limită numărul de cazuri de coronavirus.

S-ar putea să te intereseaze și: Cum evoluează noul coronavirus în funcție de vârstă! Simptomele unui copil infectat cu boala mortală apărută în China

„Grav este că atacurile la Curtea Constituțională, generate de Avocatul Poporului, au lipsit autoritățile statului de instrumentele necesare și au creat foarte multe situații care sunt de natură de a crește riscul epidemimologic. Numai ultimul exemplu, noi dacă nu luam măsuri pentru carantinare și izolare, România era Italia la pătrat. Dacă nu aveam la dispoziție posibilitatea carantinarii și izolării, oameni infectați ar fi răspândit virusul”, a explicat Orban.

A crescut mortalitatea 

După o perioadă în care numărul persoanelor noi infectate cu noul coronavirus, România se confruntă din nou cu o creștere accelerată a numărului de bolnavi. Avertismentele medicilor și autorităților nu par să fie luate în serios, dar cifre urcă accelerat.

Potrivit datelor furnizate, duminică, 28 iunie, de Grupul de Comunicare Strategică numărul pacienților aflați la terapie intensivă a ajuns la 217. Bolnavii susținuți de aparate nu au mai fost mai mulți de 200 în ultimele săptămâni.