Ilie Năstase se află în aceste zile pe litoral. Și tot în această perioadă, la malul mării e și soția sa, Ioana, care recent a introdus actele de divorț la tribunal. Fostul tenisman nu pare să accepte această idee și se dă peste cap s-o împace pe partenera sa. Cei doi au ieșit la plajă, împreună cu un grup de prieteni, iar el i-a făcut toate poftele, s-a pisicit pe lângă ea, dar… Ioana rămâne fermă pe poziții. CANCAN.RO are toate amănuntele.
În ciuda faptului că Ilie Năstase pare să facă orice pentru a-și împăca soția care recent a introdus actele de divorț, Ioana Năstase e mai decisă ca oricând să meargă până la capăt. A învățat din experiențele anterioare, când a dat înapoi și a ajuns apoi fix cam în aceeași situație de la început, după cum însăși mărturisește în exclusivitate pentru CANCAN.RO.

Chiar dacă în aceste zile se află pe litoral, alături de cel care încă-i este soț, Ioana Năstase spune că-i acceptă compania doar pentru că are „cei șapte ani de acasă” și nu dintr-un alt motiv. Mai precis, aceasta nu are de gând să se împace cu Ilie și așteaptă ca instanța să-i dea termen pentru a deveni o femeie liberă. În același timp, bruneta ne-a explicat și de ce a ieșit cu fostul tenisman la plajă.
„Este exclus, nu dau înapoi cu divorțul. Am mai făcut asta și am ajuns apoi în același punct. Încerc doar să mă port civilizat. Cei mai importanți sunt cei șapte ani de acasă și era normal să ies și eu cu prietenii noștri comuni care veniseră la noi”, a declarat Ioana Năstase în exclusivitate pentru CANCAN.RO.
Citește și: Probleme de sănătate pentru Ilie Năstase! Trebuie să se opereze, dar… ”Îi este frică”
În același timp, Ioana Năstase a precizat că e normal să se întâlnească zilnic cu Ilie Năstase, aflat și el la mare în această perioadă. Potrivit spuselor sale, locuiesc în apartamente diferite, „perete-n perete”
„Avem apartamente separate. Stăm perete în perete. După întâlnirea cu prietenii noștri, eu am intrat în casă, el a mai rămas. Eu sunt la mare că a venit nepoțica mea, fetița fiului meu. Ilie are mai multe afaceri pe litoral, dar n u doresc să intru în alte amănunte”, ne-a mai spus Ioana Năstase.
Recent, bruneta mărturisea, tot în exclusivitate pentru CANCAN.RO care e motivul principal pentru care a introdus actele de divorț:
„E vorba de agresiune fizică și verbală, de amenințări în mod repetat. Nu poți permite la infinit niște lucruri care nu-s demne de o femeie. Am și eu o familie. Au fost mai multe episoade de acest gen. De multe ori nici eu nu-l înțeleg. El pleacă, vine, când vine țipă, urlă”.
Inițial, Ioana a vrut să divorțeze amiabil, la notar. Ilie nu s-a prezentat, motiv pentru care soția acestuia a mutat procesul la tribunal.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.