Principesa Margareta și principele Radu Duda au fost prezenți la înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a. Cu ce mare șef al lumii s-au întâlnit

Principesa Margareta și principele Radu Duda. Sursă foto: Facebook

Majestatea Sa Margareta și Principele Consort au participat luni la funeraliile Reginei Marii Britanii. La slujba de înmormântare, Principesa Margareta și Principele Radu Duda s-au întâlnit cu Tony Blair și Cherie Blair. 

Cuplul regal român a luat parte la Funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, ceremonie desfășurată la Abația Westminster. În acest context, Principesa Margareta și principele Radu Duda s-au întreținut cu fostul premier Tony Blair și soția sa, Cherie, prim-ministru al Noii Zeelande. 

„Majestatea Sa Custodele Coroanei și ASR Principele Consort au luat parte duminică, 18 septembrie, la Palatul Buckingham, la Recepția de Stat oferită de Majestatea Sa Regele Charles al III-lea și de Majestatea Sa Regina Consort.

Seara, Majestatea Sa Margareta și ASR Principele Radu, împreună cu ASR Principesa Elena și soțul său, ES dl Alexander Nixon, s-au recules la catafalcul Majestății Sale defuncte la Parlamentul Britanic, în Westminster Hall”, se arată în mesajul, integral, postat pe pagina de Facebook a Familiei Regale a României. (CITEȘTE ȘI: Fiicele Regelui Mihai I au dat în judecată Guvernul! Principesa Margareta + celelalte 4 altețe s-au plâns că…)

Legătura dintre Tony Blair și Principesa Margareta. Ce prieten comun au

Tony Blair a fost prim-ministru al Regatului Unit în perioada 1997-2007. Cunoscutul om politic este, de asemenea, reprezentant al Partidului Muncitoresc. Blair a fost considerat, mulți ani, cel mai puternic membru al Guvernului din Londra. 

După zece ani de activitate intensă, Tony Blair a fost înlocuit de Gordon Brown. În momentul în care a avut loc această schimbare de funcție, a ieșit, din nou, la iveală relația pe care Brown a avut-o cu Principesa Margareta. 

Gordon Brown și Principesa Margareta. Sursă foto: The Times

Gordon Brown și Principesa Margareta au fost împreună pentru o perioadă de cinci ani, pe vremea când erau studenți. Apropiații fostului ministru erau convinși că cei doi se vor căsători. Chiar dacă romanța a luat sfârșit, cei doi au rămas prieteni. (CITEȘTE ȘI: A cerut-o în căsătorie pe Principesa Maria! El e bărbatul care vrea să fie noul Rege al României)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Click.ro
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Gandul.ro
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute